Corul de copii și tineret „Symbol”, la Alba Iulia
Corul de copii și tineret „Symbol” al Patriarhiei Române va concerta sâmbătă, 22 septembrie, începând cu ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Concertul extraordinar dedicat Anului Centenar face parte din Turneul Național „Cântând Centenarului Unirii”. Corul, coordonat de dirijorii: diac. Jean Lupu și conf. univ. dr. Luminița Guțanu Stoian, va interpreta piese religioase și folclorice din ansamblul unor compozitori precum Anton Pann, Ion Popescu-Pasărea, Gavriil Musicescu sau Constantin Drăgușin. Intrarea la concert va fi liberă, în baza invitațiilor care pot fi obținute de la Casa de Cultură a Sindicatelor sau de la sediul Centrului de Cultură „Augustin Bena” din Alba. Pe 23 septembrie, în Duminica a XVIII-a după Rusalii, Corul de copii și tineret „Symbol” va fi prezent la Catedrala din Alba Iulia, unde vor da răspunsurile la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată începând cu ora 10.00, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.