Corul Madrigal a susţinut un concert dedicat Maicii Domnului

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 18 August 2021

Cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, duminică, 15 august, Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” a susţinut concertul extraordinar intitulat „Ave Maria” la Teatrul de vară „Mihai Eminescu” din Capitală. La manifestarea culturală a participat şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a apreciat programul concertului şi înalta ţinută a interpretării.

Programul concertului a cuprins creații autohtone și internaționale de facturi și stiluri diferite cu sonorități de inspirație sacră cât și motete ale Renașterii și partituri complexe din istoria muzicii universale.

Actrița Laura Gabriela Oana a interpretat rugăciunea „Ave Maria” și Psalmii 2 și 3 ai lui Tudor Arghezi. Invitații speciali ai serii au fost copiii Ansamblului de percuție „Young Beats - Cantus Mundi” fondat și coordonat de Zoli Toth ce au interpretat, alături de Corul Madrigal, piesa „Benedictus”, în compoziția lui Jacob de Haan. La eveniment au fost prezenţi și Nunțiul Apostolic în România, Monseniorul Miguel Maury Buendia, ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România, Arthur Mattli.

De asemenea prezent la eveniment, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a subliniat valoarea repertoriului Corului Naţional „Madrigal”, dar şi înalta ţinută a interpretării pieselor dedicate Născătoarei de Dumnezeu din cadrul acestui concert: „Am participat la un concert extraordinar dedicat celei pline de dar, celei mai înalte decât cerurile. Tema centrală a acestei manifestări a fost tocmai cântarea «Ave, Maria». Ne‑am bucurat de un repertoriu bogat, nu doar autohton, ci şi internaţional, cu piese de mare ţinută şi minuţios lucrate de această corală, care a susţinut aproape 5.000 de concerte în întreaga lume. Am remarcat piese cunoscute şi mai puţin cunoscute, unele aparţinând unor autori care au cântat în Biserica Ortodoxă de multă vreme, precum Filotei Monahul, Anton Pann sau dirijorul Florian Costea. «Mărimurile» închinate Născătoarei de Dumnezeu, dar şi cântările cunoscute - Psalmi, «Tatăl nostru» - ne‑au făcut să înţelegem că sărbătoarea poate fi completată şi printr‑un concert de ţinută, cum a fost cel din seara aceasta. Ne bucurăm de prăznuirea sărbătorii Maicii Domnului şi în acest mod, prin cântare după ce, dimineaţă, în toate bisericile şi mănăstirile ţării, mulţime de credincioşi au cinstit‑o pe Maica Luminii, pe Fecioara îmbrăcată în lumină, potrivnica şarpelui şi nădejdea şi bucuria noastră”.

În noiembrie 2016, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” a fost recunoscut ca Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Națiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace și Securitate.