Corul Madrigal, în concert aniversar la Ierusalim
Cei 54 de ani de activitate ai Corului Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, au fost sărbătoriți în Țara Sfântă, în cadrul Festivalului Artelor din Ierusalim, din perioada 5-8 iunie, potrivit Agerpres. Concertul Madrigalului a avut loc în Galeria de Arheologie a Muzeului Naţional Israel, care este cea mai mare instituţie culturală din ţară şi unul dintre cele mai importante muzee de artă şi arheologie din lume.
Programul susținut în fața unui public compus din fețe bisericești și din oameni de afaceri israelieni a fost divers, piesele cântate fiind în limbile ebraică, latină, greacă, italiană şi română. Piesa în limba ebraică „Yerushalaym Shel Zahav” a ridicat publicul în picioare.
„Pentru Madrigal, momentul Ierusalim 2017 este unul istoric, neavând precedent în cei 54 de ani de existenţă a corului. Pentru România, turneul Madrigalului la Ierusalim constituie o nouă punte între culturile lumii, un gest de reprezentare de înaltă clasă, firesc pentru un ambasador cultural incontestabil. Reacţiile până la lacrimi ale publicului sunt o confirmare în plus că prin muzica noastră, interpretată impecabil pe Pământul Sfânt, avem oportunitatea de a schimba în bine percepţia despre România la nivel mondial”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Naţional de Cameră, citat de Agerpres.
Madrigal a fost înființat în anul 1963 de dirijorul Marin Constantin (1925-2011). De-a lungul anilor, corul a susţinut peste 4.100 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de ţară”. În anul 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind Premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate.