Corul Madrigal, în turneu în SUA

Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 28 Noiembrie 2023

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, va concerta în SUA, în perioada 26 noiembrie - 4 decembrie 2023. Corul Madrigal revine în America după 35 de ani și va susține șase concerte în patru mari orașe, în mai multe clădiri istorice și de cultură americane. Astfel, va concerta în clădirea Congresului american și la National Cathedral din Washington DC; în New York, în cea mai mare catedrală episcopală din lume, Saint John the Divine Cathedral, și în celebra sală de concerte Merkin Hall; la Town Hall, în Seattle; și la Saint James Lutheran Church din Chicago, informează site-ul icr.ro.

De la înființarea sa, în 1963, de către legendarul muzician și dirijor Marin Constantin (1925-2011), Corul Madrigal a susținut sute de concerte aplaudate peste tot în lume, impunându-se ca un adevărat brand de țară. „Corul Madrigal este unul dintre cele mai bune proiecte culturale pe care România îl poate prezenta lumii, un vector important al diplomației noastre publice, o emblemă de primă clasă care pune țara noastră pe harta culturală a lumii”, a declarat ambasadorul României la Washington, E.S. domnul Andrei Muraru, citat de sursa menționată.

Organizat de Ambasada României în SUA, împre­ună cu Institutul Cultural Român de la New York și cu sprijinul Ministerului Culturii, turneul Corului Madrigal marchează Ziua Națională a României, anticipând, totodată, sărbătorile de iarnă.