Corul Naşterea Domnului din Arad, la 10 ani
Corul "Naşterea Domnului" din Parohia Micălaca Veche din Arad a sărbătorit zilele trecute 10 ani de la înfiinţare. Evenimentul a fost sărbătorit printr-un concert aniversar la care a participat şi Înalt Preasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului.
La 10 ani de la înfiinţare, Corul "Naşterea Domnului" din Parohia Micălaca Veche-Arad a susţinut un concert aniversar sâmbătă, 13 noiembrie, în paraclisul Bisericii "Naşterea Domnului", eveniment la care a participat şi Înalt Preasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului. Înalt Preasfinţia Sa a participat la slujba Vecerniei, după care i-a felicitat pe corişti şi le-a urat mult succes pe viitor, cu apreciere deosebită pentru reprezentările cu cinste pe care le-au avut în anii de existenţă. Înalt Preasfinţia Sa a adus calde mulţumiri atât coriştilor, cât şi corului de copii care a devenit pepiniera corului aniversat pentru colindul adus an de an Reşedinţei arhiepiscopale şi chiriarhului Arhiepiscopiei Aradului. "Corul "Naşterea Domnului" a fost înfiinţat în anul 2000 din membrii care compuneau corul de copii, la care s-au alăturat adulţi, respectiv cadre didactice, în special profesori de muzică, teologi din parohie, oameni de cultură, credincioşi. În scurt timp, corul s-a impus prin participarea la diferite concursuri unde a luat diferite premii, bucurându-se de aprecierile unanime ale membrilor juriilor. Au dat răspunsurile liturgice la slujbele oficiate în cadrul parohiei, însoţindu-l pe Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei la sfinţiri şi târnosiri de biserici şi puneri de piatră de temelie pentru înălţarea altora, însufleţind credincioşii participanţi. Au reprezentat parohia şi eparhia şi în afara graniţelor ţării, primind mulţumirile şi elogiile Înalt Preasfinţitului Părinte Serafim Joantă", a declarat părintele Iacob Bupte, iniţiatorul şi susţinătorul acestei formaţiuni corale. La rândul său, Ionel Ionuţaş, decanul de vârstă al formaţiunii, a exprimat cu emoţie şi bucurie gânduri despre trecutul, prezentul şi viitorul corului, mulţumirile preotului paroh pentru implicare şi osteneală, apreciind că există posibilităţi de participare pe scară mai largă a corului, alături de alte formaţii corale din eparhie şi nu numai. Un scurt cuvânt a fost rostit şi de dirijoarea corului, Magdalena Lodi. "O sămânţă a încolţit, a crescut, a devenit pom şi acum a împlinit 10 ani", a spus domnia sa. A urmat un "regal muzical", cum avea să fie numit concertul aniversar al corului la împlinirea primului deceniu de existenţă, prin prezentarea a nouă piese corale bisericeşti, a unei prelucrări corale populare, seara fiind încheiată cu exprimarea convingerii "Cu noi este Dumnezeu", la această priceasnă fiind invitaţi să cânte şi foşti corişti prezenţi în biserică, precum şi întreaga asistenţă. După încheierea programului, preotul paroh a adus mulţumiri tuturor celor prezenţi, colegilor pentru sprijin, dirijoarei pentru iscusinţă, coriştilor pentru abnegaţie, credincioşilor pentru aprecieri. De asemenea, a adresat mulţumiri Înalt Preasfinţitului Părinte Timotei pentru tot sprijinul acordat, cât şi pentru încurajarea transmisă personal membrilor corului.