Corul parohiei Uda, prezent la festivalul folcloric „Alexandru Vasiliu“
Grupul vocal al parohiei "Naşterea Maicii Domnului" - Uda - Tătăruşi, Protopopiatul Paşcani, condus de tânărul Răzvan Pintilie, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, a susţinut marţi, 27 decembrie 2011, un concert de colinde în cadrul festivalului folcloric "Alexandru Vasiliu" Tătăruşi. Corul a primit felicitări şi premii din partea organizatorilor. Părintele Vasile Pintilie, parohul de la Uda - Tătăruşi, ne-a relatat că grupul vocal prezent la acest festival a fost format din 24 de copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 17 ani. "Copiii din parohia noastră interpretează muzică religioasă şi tradiţional-românească, promovând Ortodoxia şi tradiţiile româneşti. Ieri, am fost invitaţi la sediul Protopopiatului Paşcani de pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani, pentru a prezenta un mic recital de colinde, acestea fiind alese din repertoriul moldovenesc şi maramureşean. Părintele protopop Pavel Postolachi a adresat un cuvânt de învăţătură, a felicitat copiii şi le-a răsplătit colindul cu tradiţionalul colăcel şi un mic dar de bani", a spus pr. paroh Vasile Pintilie.