Costul autostrăzii Transilvania scade cu 50%
Costul de construire a autostrăzii Transilvania va fi redus la 6,9 milioane de euro/km, cu circa 50% mai puţin, iar compania Bechtel va mai lucra doar pe două tronsoane, statul fiind liber să liciteze celelalte şase tronsoane, a anunţat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.
Premierul Emil Boc a susţinut la rândul său că Bechtel nu va primi despăgubiri pentru modificarea contractului. "Se continuă lucrările pe tronsonul Suplacu de Barcău-Borş şi am decis, în coaliţie, ca tronsonul de la Gilău la Mihăieşti să fie scos imediat la licitaţie, deoarece proiectarea este finalizată. Pentru tronsonul Târgu Mureş-Câmpia Turzii va fi reluată proiectarea, în vederea organizării licitaţiei de execuţie. Evident că Bechtel nu va primi despăgubiri, ce despăgubiri să primească?", a spus Boc. Potrivit ministrului Transporturilor, compania Bechtel va continua lucrările doar la tronsoanele Câmpia Turzii-Gilău şi Suplacu de Barcău-Borş, reprezentând 118 kilometri din cei 415 kilometri ai autostrăzii Transilvania, statul fiind liber să liciteze celelalte şase tronsoane, fără nicio pretenţie din partea constructorului american. Proiectul autostrăzii Transilvania a fost împărţit în 8 tronsoane de construcţie. Lucrările nu au fost începute pe 6 dintre ele, însumând 297 de kilometri, respectiv Braşov-Făgăraş (53 km), Făgăraş-Sighişoara (52 km), Sighişoara-Ogra (56 km), Ogra-Câmpia Turzii (36 km), Cluj Vest-Mihăileşti (24 km) şi Mihăileşti-Suplacu de Barcău (76 km). Costul de construire a autostrăzii Transilvania pe tronsoanele unde Bechtel continuă să lucreze va fi redus la 6,9 milioane de euro/km, faţă de 14,7 milioane euro/km în prezent, pentru celelalte tronsoane costul estimat şi raportat inclusiv la specificul terenului fiind de 7,2 milioane de euro/km, nivelul final urmând însă să fie stabilit în urma licitaţiilor. "Azi, din totalul de 2,2 miliarde euro prevăzute iniţial pentru executarea celor 413 kilometri de autostradă, avem executaţi 54 de kilometri şi am cheltuit 1,25 miliarde de euro. Dacă în condiţiile actuale ale contractului existent cu Bechtel am fi terminat autostrada, costul final al acesteia ar fi fost de 9,9 miliarde de euro, iar acum costul pe care îl vom avea de suportat în final, în urma acestei negocieri pentru finalizarea lucrărilor, va fi de 3,8 miliarde de euro", a spus Boagiu. Ea a arătat că au fost negociate şi alte clauze din contract, referitoare la penalităţi, termene de execuţie şi achitarea sumelor restante, dar nu a prezentat detalii. Tronsonul Suplacu de Barcău-Borş va fi finalizat în totalitate de Bechtel în 2013. Boagiu a evitat însă să avanseze şi un termen de finalizare a întregii autostrăzi Transilvania. Bani pentru plăţile restante Statul român va efectua plăţi restante către compania Bechtel în valoare de 90 milioane de euro, în două tranşe, până la finalul anului 2011, a anunţat, miercuri, la Palatul Victoria, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. "Plăţile restante pe care le vom plăti se ridică la 90 milioane de euro. Îi vom da în două tranşe, una imediat după rectificarea bugetară, iar cealaltă la finalul anului 2011", a afirmat Boagiu.