Cota unică şi TVA-ul rămân la valorile actuale

Data: 01 Iulie 2009

Guvernul nu are în vedere în prezent o eventuală majorare a cotei unice de impozitare sau a taxei pe valoarea adăugată, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, precizând că nu a discutat despre acest subiect cu consultanţii fiscali.

„Sunt măsuri care nu fac obiectul acestor discuţii acum. Am avut o discuţie cu consultanţii fiscali, dar nu pe aceste teme, ci pe problemele agricultorilor“, a spus Pogea. Cota unică de impozitare de 16%, precum şi taxa pe valoarea adăugată de 19% vor fi majorate, cel mai probabil după 1 ianuarie 2010, deoarece modificările fiscale aplicate recent nu aduc la buget resursele necesare, a declarat, marţi, Marius Stăncescu, preşedintele Riff Holding. El a adăugat că o altă măsură care ar putea fi adoptată în 2010 este şi majorarea nivelului de TVA. Cota unică de impozitare ar urma să crească de la 16% la 18%, în timp ce TVA ar putea urca cu 2,5-3 puncte, la niveluri înregistrate şi în practica internaţională, a afirmat reprezentantul firmei de consultanţă.