Cottbus Discovery Award, pentru filmul „Lumea e a mea”
Lungmetrajul „Lumea e a mea”, în regia lui Nicolae Constantin Tănase, a câştigat Cottbus Discovery Award în cadrul celei de a 25-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Est-European de la Cottbus, Germania, informează Agerpres. „Lumea e a mea” este un film despre revolta inutilă a unei generaţii pentru care notorietatea se măsoară în vizualizări pe Youtube şi like-uri pe Facebook. În prezent, filmul rulează în cinematografele din România. În următoarele săptămâni vor avea loc spectacole de gală (în prezenţa unei părţi a echipei filmului) la Buzău, Piteşti, Galaţi, Zalău, Bistriţa şi Baia Mare.