Crama sătească din lemn de la Valea Călugărească
În Valea Călugărească, Prahova, se află unul dintre obiectivele turistice cele mai interesante de pe Drumul Vinului din județ: muzeul „Crama 1777”, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, potrivit site-ului histmuseumph.ro, preluat de Agerpres.
Muzeul reproduce o cramă, care a fost construită în anul 1777 și a rezistat până în 1985, considerată cea mai veche construcţie ţărănească din lemn de pe teritoriul judeţului şi una din cele mai reprezentative pentru zona viticolă Dealu Mare. Reconstrucţia cramei a avut ca scop recuperarea unui important monument de arhitectură sătească din Prahova, dar și deschiderea acestuia pentru public prin amenajarea aici a unui muzeu dedicat vini-viticulturii.
În sala cramei, care în secolul al XVIII-lea era destinată mustăritului, se găsesc unelte și obiecte pentru prelucrarea strugurilor şi vase pentru păstrarea vinului. Se remarcă o presă de mari dimensiuni, o pompă de vin fabricată în Germania, o colecţie de etichete şi sticle pentru vin.
În beciul cramei, care servește drept sală de degustare a vinului şi unde, în vechime, se păstra producția, se află acum o colecţie de butoaie de vin şi rachiu de tescovină, un cazan de ţuică, o colecţie de ceramică, cu piese din secolele XIX-XX, pentru păstrarea şi consumul vinului şi rachiului.
Drumul Vinului din Prahova este un traseu cu o lungime de aproximativ 60 de kilometri, reprezentând un segment mai vechi dintr-o cale a vinului folosită de romani. Drumul trece prin localităţile Filipeştii de Târg, Băicoi, Boldeşti, Bucov, Pleaşa, Valea Călugărească, Iordăcheanu, Urlaţi, Ceptura, Fântânele, Tohani, Gura Vadului, Călugăreni, situate în jurul Ploieştiului. (C. Z.)