Creaţii artistice şi literare pe tema Sfântului Botez
Arhiepiscopia Râmnicului şi-a desemnat reprezentanţii pentru faza finală a Concursului naţional de creaţie "Copilul în familie". Evenimentul a fost organizat miercuri, 4 mai, în sala de festivităţi a Centrului Eparhial din Râmnic, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului.
La etapa eparhială a concursului au participat 18 copii şi tineri, cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani, din cele trei protopopiate ale Arhiepiscopiei Râmnicului: Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani şi Horezu. Competiţia a cuprins două secţiuni: Creaţie literară, unde elevii au prezentat un eseu sau o lucrare de maximum o pagină, în care tinerii au omagiat Taina Sfântului Botez şi angajamentul creştin în cadrul familiei, şi Creaţie artistică, ce a constat în realizarea unei picturi, desen sau altă lucrare practică cu tema "Botezul meu". Lucrările au fost evaluate de o comisie alcătuită din pr. prof. univ. dr. Ilie Ivan, cadru didactic la Facultatea de Teologie "Sf. Muceniţă Filofteia" din Piteşti - preşedintele comisiei, pr. prof. dr. Nicolae Proteasa, directorul Seminarului Teologic "Sfântul Nicolae" din Râmnicu Vâlcea, Daniela Ionescu, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, pr. Mihail Pretorian, coordonatorul Biroului de catehizare a tineretului, şi Mioara Comănescu-Plop, referent artă plastică la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. IPS Gherasim i-a premiat pe participanţi La final, părintele prof. Proteasa a menţionat: "La evaluarea lucrărilor s-au avut în vedere în primul rând calitatea conţinutului, claritatea exprimării, imaginaţia, originalitatea, cursivitatea şi expresivitatea pentru creaţiile literare şi calitatea tehnică, conţinutul teologic, armonia cromatică, complexitatea compoziţiei şi gradul de creativitate pentru desene şi picturi". De asemenea, IPS Gherasim a rostit un cuvânt de învăţătură în care a lăudat prestaţia meritorie a elevilor râmniceni. Câştigătorii concursului au fost eleva Maria Irina Tomescu, clasa a V-a, din Parohia Popeşti, la Secţiunea literară, şi eleva Cristina Maria Rădulescu, clasa a VI-a, din Parohia Băbeni I, la Secţiunea artistică. Cele două eleve vor participa la etapa naţională desfăşurată la nivelul Patriarhiei Române, pe 21 mai 2011, la Bucureşti, cu prilejul sărbătoririi hramului Catedralei patriarhale. Fiecare participant a primit din partea IPS Arhiepiscop diplome şi premii în bani, cărţi de rugăciuni, reviste, iconiţe şi CD-uri cu muzică religioasă.