Credincioși bucureșteni în pelerinaj la Locurile Sfinte
În perioada 5-10 februarie, un grup de 54 de credincioși de la Parohia Iancu Nou-Bălăneanu, Protoieria Sector 2 Capitală, a fost în pelerinaj la Locurile Sfinte din Israel. Cu această ocazie, pelerinii români au fost primiți de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, care i-a binecuvântat și le-a oferit daruri.
Parohia Iancu Nou-Bălăneanu din Capitală a organizat numeroase pelerinaje la Locurile Sfinte, de aceea la ultimul au participat credincioși care au fost pentru a doua, a treia sau chiar a patra oară la locuri sfinte și istorice ale creștinismului, în Israel. Grupul de credincioși a fost însoțit în acest pelerinaj de părintele Laurențiu Lazăr și de părintele Eugen Bruno Marin, slujitori la parohia bucureșteană. „Pelerinajul a fost organizat în mod profesionist de către Agenția de pelerinaje BASILICA Travel a Patriarhiei Române, în colaborare cu parteneri din Israel. De altfel, reușita acestui pelerinaj nu a fost o noutate, majoritatea dintre participanți fiind chiar la a patra experiență pe tărâmul Țării Sfinte, deprinși cu trăirile duhovnicești și obiectivele religioase ce au fost vizitate de-a lungul celor șase zile de împreună-trăire pe drumul Mântuitorului și al Sfinților Apostoli. Pelerinajul s-a desfășurat atât în vechiul Regat de Sud al Iudeii, adică Ierusalim, Ierihon, Betleem, Hozeva, Iordan (locul Botezului Domnului), Carantania, Qumran; cât și în Regatul de Nord al lui Israel, adică Nazareth, Capernaum, Cana Galileii, Haifa, Tiberiada, Tel Aviv. Dincolo de încărcătura istorică și duhovnicească a vizitării acestor locuri, pelerinii au fost primiți cu multă căldură de Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului, chiar în sala tronului acestei istorice patriarhii ortodoxe”, ne-a relatat părintele Laurențiu Lazăr.
Vizita la Patriarhia Ierusalimului a avut loc în ziua de vineri, 5 februarie, când românii au pășit pe teritoriul Ierusalimului. „În timpul generoasei alocuțiuni adresate în mod expres grupului de pelerini români în limba engleză, Preafericitul Părinte Patriarh Teofil a evocat momentele de bucurie trăite la București în anul 2014, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, când a răspuns invitației Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, de a participa la prăznuirea Ocrotitorului Bucureștiului. Un alt subiect al cuvântării Preafericirii Sale a fost proclamarea canonizării în Patriarhia Ierusalimului a Sfântului Ioan Iacob de la Neamț în ziua de 31 ianuarie 2016, prin oficierea Sfintei Liturghii la Mânăstirea Sfântului Cuvios Gheorghe de la Hozeva de către Preafericirea Sa, înconjurat de un sobor de arhierei, între care s-a aflat și delegatul Patriarhiei Române, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor”, a mai spus părintele Laurențiu Lazăr.
La finalul vizitei, Patriarhul Ierusalimului a făcut poze cu grupul de pelerini români, iar preoților însoțitori le-a dăruit cruci pectorale.