Credincioşi din București, pelerini în judeţele Vâlcea şi Argeş

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 28 Mai 2021

Parohia Balta Albă din cadrul Protoieriei Sector 3 Capitală a organizat, în perioada 24-26 mai 2021, un pelerinaj în județele Vâlcea și Argeș, prin intermediul Agenţiei de Pelerinaje BASILICA Travel a Patriarhiei Române, ne-a transmis părintele paroh Vasile-Cristian Niţă.

Pe parcursul acestui itinerar spiritual-cultural, credincioşi ai parohiei au putut vizita: mănăstirile Curtea de Argeș şi Văleni din judeţul Argeş, respectiv Turnu, Cozia, Govora, Bistrița, Surpatele, Hurezi, Cotmeana, Mănăstirea Dintr-un Lemn, din judeţul Vâlcea, unde pelerinii au înălţat rugăciuni de mulţumire şi s-au închinat la sfintele moaşte şi icoane aflate în tezaurul sacru al acestor aşezăminte monahale. Totodată, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, pelerinii au participat la Sfânta Liturghie.

În cadrul pelerinajului, credincioşii parohiei bucureştene au mai vizitat şi Complexul Muzeal Măldărești, care reu­nește Culele Greceanu, Duca, precum și Casa Memorială „I.G. Duca”, respectiv Salina Ocnele Mari, în capela căreia a fost săvârşită slujba Acatistului Sfintei Mari Muceniţe Varvara, ocrotitoarea minerilor.