Credincioşi din Eparhia Romanului şi Bacăului, pelerini în Ţara Sfântă
În perioada 26 februarie - 3 martie 2018, un grup de credincioşi din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a mers într-un pelerinaj în Ţara Sfântă. Acesta a fost organizat de Agenţia de Turism „Meteora Tour" a Eparhiei Romanului şi Bacăului. Pelerinajul a cuprins vizitarea principalelor locuri legate de viaţa şi activitatea Mântuitorului. Oamenii au fost însoţiţi de către părintele Ioan Negoiţă, protopop de Sascut, şi de către părintele George-Daniel Nădejde de la Parohia Orbeni I. Momentul culminant şi cel mai emoţionant al pelerinajului a fost întâlnirea cu locul răstignirii şi îngropării Mântuitorului. Aici, pelerinii au participat la Sfânta Liturghie săvârşită la miezul nopţii de către PS Teofan, reprezentant al Bisericii Ortodoxe a Greciei.