Credincioşi români, în pelerinaj la mănăstirile din Ucraina
Corul "Byzantion" din Iaşi, alături de 50 de pelerini români, a mers, în perioada 1-5 august 2012, într-un pelerinaj la mănăstirile din Ucraina.
După cum ne-a relatat Marin Osoianu, membru al Corului "Byzantion", printre aşezările monahale vizitate s-au numărat Bănceni, Lavra Poceaev, Lavra Pecerska s.a. Duminică, 5 august, membrii corului au oferit răspunsurile la strană în cadrul Sfintei Liturghii oficiate la Mănăstirea "Sfânta Treime" din Kiev. S-a cântat în limbile slavonă, greacă şi română, alături de corul mănăstirii condus de Vladimir Soloh. În cadrul aceluiaşi pelerinaj, pelerinii români au participat la Sfânta Liturghie în Paraclisul "Schimbarea la Faţă" al Catedralei "Adormirea Maicii Domnului" din Lavra Pecerska, oficiată de pr. Dumitru Popescu, originar din Bucovina de Nord. "Paraclisul "Schimbarea la Faţă" aparţine parohiei moldo-române înfiinţată pe 13 noiembrie 2011, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Vladimir, Mitropolitul Kievului şi al întregii Ucraine, la iniţiativa cetăţenilor români şi moldoveni din Kiev, susţinută de ambasadele României şi Republicii Moldova. A fost o experienţă frumoasă şi o şansă poate unică să putem cânta în Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Marea Lavră a Peşterilor din Kiev. Pentru noi a reprezentat o mare cinste să înălţăm cântarea psaltică românească în acelaşi lăcaş unde odihneşte Sfântul Petru Movilă", a declarat Adrian Sîrbu, dirijorul Corului "Byzantion". (C. Ciofu)