Credincioși timișoreni, în pelerinaj la Alba Iulia
Sâmbătă, 1 iulie 2023, un grup de credincioși de la Parohia Stamora Română, județul Timiș, condus de părintele paroh Ștefan Mareniuc, a participat la un pelerinaj de o zi la biserici și mănăstiri din Arhiepiscopia Alba Iuliei. La pelerinaj a participat și părintele Marius Florescu, cadru didactic de la Facultatea de Teologie din Timișoara.
Primul popas a fost făcut la Mănăstirea Râmeți, unde pelerinii au vizitat biserica veche din veacul al XIV-lea, cu șase straturi de pictură, și biserica nouă, sfințită în anul 1992. Aici, pelerinii s-au închinat moaștelor Sfântului Ierarh Ghelasie, canonizat tot în anul 1992.
Următorul popas a fost făcut la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, unde anul trecut s-au sărbătorit 100 de ani de la încoronarea regilor Ferdinand I și Maria ai României.
Ultimul popas s-a făcut la Schitul „Sfântul Ioan Botezătorul” de lângă cetatea Marii Uniri, loc deosebit de rugăciune și zidire sfântă, unde se află în construcție o monumentală biserică. Credincioșii participanți au fost încântați de ziua binecuvântată pe care au trăit-o.