Credincioșii au purtat icoane în Duminica Ortodoxiei la Caransebeș

Un articol de: Arhid. Pavel Canea,   Darius Herea - 23 Martie 2021

Credincioșii au venit cu icoane în Duminica Ortodoxiei la Catedrala Episcopală din Caransebeș pentru a mărturisi dreapta credință. Aceștia au fost binecuvântați de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care a săvârșit Sfânta Liturghie.

Împreună cu ierarhul s-a rugat și un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și părinții profesori de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caran­sebeș. La sfânta slujbă au participat și elevii seminariști, care, alături de credincioși, au ținut icoane în mâini pe tot parcursul Sfintei Liturghii. Atât seminariștii, cât și credincioșii care s-au pregătit în prima săptămână din post s-au apropiat de Sfântul Potir pentru a se împărtăși cu Sfintele Taine. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei Episcopale.

„A fost o bucurie foarte mare la Caransebeș pentru că mulți cre­dincioși au venit cu icoane în mâini și au participat la Sfânta Liturghie. De data aceasta nu am organizat o procesiune în Duminica Ortodoxiei așa cum ne-am obișnuit în ultima vreme, dar credincioșii foarte receptivi au venit de acasă cu icoane în mâini și au participat la toată Sfânta Liturghie, astfel, mărturisind cu toții într-un glas dreapta credință, în prima duminică din Postul Mare. Din anul 843 și până astăzi, toată creștinătatea drept-măritoare cinstește dreapta credin­ță în prima duminică din Sfântul și Marele Post al Paștilor”, a afirmat Părintele Episcop.

Tot în cadrul sfintei slujbe a fost citită și Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei, de către părintele Alin Câmpean, consilier administrativ-bisericesc al Episcopiei Caransebeșului. La final a fost prezentat și împărțit ultimul număr al Foii Diecezane, publicația Episcopiei Caransebeșului, tuturor cre­dincioșilor prezenți la sfânta biserică.

După prima săptămână din Postul Mare când Episcopul Caran­sebeșului a săvârșit în primele patru zile slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, ierarhul a oficiat vineri, 19 martie, Liturghia Darurilor înainte sfin­țite, iar sâmbătă, 20 martie, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, în cadrul cărora credin­cioși, dar și elevi seminariști s-au împăr­tășit cu Trupul și Sângele Domnului.

Tot sâmbătă, Episcopul Caran­sebeșului a săvârșit și slujba Parastasului de obște, rugându-se alături de un sobor de preoți și diaconi pentru toți cei adormiți din neamurile noastre.