Credincioşii clujeni îndrumaţi să dăruiască iertarea
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, duminică, 17 martie. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că iertarea este necesară şi Domnul o cere credincioşilor, dar şi că există o rânduială a iertării. Astfel, acum, la început de post, credincioşii ar trebui să ceară iertare celor ce le-au greșit și să dăruiască iertarea lor celorlalți. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de Sergiu Stanciu.
La Sfânta Liturghie au luat parte numeroși credincioși clujeni, iar o parte din cei prezenți au participat la slujbă în fața catedralei din Piața „Avram Iancu”, rugându-se alături de ierarh pentru cei aflați în necazuri și suferințe, pentru încetarea războaielor, pentru pacea, sănătatea și mântuirea lumii.