Credincioşii din Păltinoasa au contribuit la colecta pentru sinistraţi
Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit duminică pictura Bisericii "Sf. Ilie" din parohia Păltinoasa 2, Protopopiatul Suceava 2. Evenimentul a avut loc după nouă ani de când au început lucrările la sfântul lăcaş. Biserica a fost zidită din temelii de enoriaşi, sub îndrumarea părintelui paroh Mihai Manolache. "Slujba de sfinţire a picturii sfântului lăcaş a fost oficiată de IPS Pimen, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. A plouat un pic, dar binecuvântarea lui Dumnezeu s-a aşternut peste toţi cei care au fost de faţă la această sfântă slujbă. Părintele Arhiepiscop Pimen a semnalat situaţiile deosebite în care se află eparhia noastră, cu aceste case distruse de ape. Toţi credincioşii prezenţi au contribuit la colecta pentru sinistraţi", a declarat pr. Minu Mititelu, protopop al Protopopiatului Suceava 2. La slujba de sfinţire a picturii din parohia Păltinoasa au participat un număr mare de credincioşi, dar şi autorităţi locale. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a remarcat cântarea de la strană a corului parohial, ai cărui membri au fost îmbrăcaţi în straie naţionale. "IPS Pimen a spus că va reveni în toamnă în parohia Păltinoasa 2 pentru a mai asculta o dată corul bisericii care l-a impresionat foarte mult. Corul Bisericii "Sf. Ilie" este format din credincioşi ai satului, de la copii până la cei mai în vârstă", a mai spus pr. protopop.