Credincioşii din Rod, Sibiu, şi-au primit noul preot paroh
Comunitatea parohială din Rod, judeţul Sibiu, a trăit clipe de bucurie duhovnicească în Duminica a 5-a din Postul Mare. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Credincioşii din Rod şi-au primit duminică, 18 aprilie, noul paroh, preotul Ştefan Claudiu Raicu, care a fost hirotonit de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu, în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea aflată în Mărginimea Sibiului. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în lăcaşul de cult din Rod, iar în cadrul slujbei i-a hirotonit pe diaconul Ştefan Claudiu Raicu întru preot, iar pe teologul Gheorghe Şamu întru diacon.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a prezentat mesajul Duminicii a 5-a din Postul Mare şi a vorbit despre viaţa şi virtuţile Sfintei Maria Egipteanca.
„Doi dintre ucenicii Săi, Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, I-au cerut Mântuitorului să le acorde lor întâietate înaintea celorlalți ucenici, ca unul să primească onoarea de a sta de-a dreapta Lui, iar celălalt de-a stânga, în împărăția pe care ei o credeau lumească. Această dorință a celor doi a provocat supărare celorlalți ucenici, de aceea Mântuitorul îi vindecă pe toți de vanitate și de pretenții de întâietate deșartă, mustrându-i mai întâi pe Iacov și Ioan, spunându-le: «Nu ştiţi ce cereţi!» (Marcu 10, 38) Apoi, fără a nega că este Împărat, dar altul decât credeau ei, Iisus le-a arătat ucenicilor că în Împărăția Sa cea din ceruri Tatăl rânduiește întâietatea slujirii, zicându-le: «A şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit» (Marcu 10, 40). Pentru a-i apropia mai mult pe ucenicii Săi de adevărata slujire smerită și jertfelnică, Iisus le descoperă încă o dată Jertfa Sa care va sta la temelia Împărăției cerurilor, întemeiată de El”, a subliniat ierarhul.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a oficiat ceremonia instalării noului paroh din Rod. Preotul Ştefan Claudiu Raicu a rostit un cuvânt de mulţumire şi a făgăduit că-şi va îndeplini misiunea la care a fost chemat, exprimându-şi recunoştinţa faţă de ierarh, faţă de familia sa şi faţă de credincioşii încredinţaţi acum spre păstorire.