Credincioșii lugojeni s-au reunit la sfințirea unei biserici

Data: 03 Iunie 2025

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a poposit duminică, 1 iunie, în mijlocul comunității parohiale din cartierul I.C. Drăgan (fost ITL) din Lugoj, județul Timiș, unde a săvârșit slujba de târnosire a bisericii,  spre bucuria celor prezenți. 

La orele dimineții, Mitropolitul Banatului a fost întâmpinat de un sobor de preoți, din care au făcut parte: părintele consilier eparhial Timotei Anișorac, părintele Ionuț Furdean, protopopul Lugojului, preotul Ioan Cerbu, preotul paroh Dorel Cimponeriu, preotul Mihail Copil de la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Lugoj, preotul Petru Vintilescu de la Parohia Vermeș, preotul Paraschiv Viorel-Velea de la Parohia Fădimac și preotul militar Emanuel Gafița. La acest moment important din viața parohiei a participat și primarul Călin Dobra, însoțit de mem­bri ai Consiliului Local Lugoj și de mulți credin­cioși.

După slujba de târnosire, în cadrul căreia au fost așezate, după rânduială, sfinte moaște în Masa din Altar, a fost sfințită pictura care împodobește sfântul lăcaș. A urmat săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica nou sfințită, cu multă emoție și bucurie, după ani de strădanie și jertfă.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a rostit un cuvânt de învățătură pe marginea Evangheliei duminicale, în care a spus că Domnul Iisus Hristos, după Cina cea de Taină, S-a rugat pentru Sine, pentru ucenici, dar și pentru toți cei care vor crede în El. 

După oficierea Sfintei Liturghii, au urmat înconjurarea bisericii și sfințirea exteriorului  noului lăcaș de cult din Lugoj.

Preotul paroh Dorel Cimponeriu a rememorat etapele principale ale construirii bisericii. Pentru întreaga activitate desfășurată, părintele paroh a primit din partea Mitropolitului Banatului distincția „Crucea Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”. La rândul său, părintele a oferit, în semn de recunoștință și apreciere, diplome ctitorilor și binefăcătorilor sfântului lăcaș.

Primarul Lugojului i-a înmânat părintelui paroh, din partea Consiliului Local Lugoj, actele privind proprietatea clădirii și a terenului aferent, ca gest de mulțumire pentru activitatea depusă în slujba comunității lugojene din cartierul istoric al fostului ITL (Întreprinderea Textilă Lugoj).

Dacă inițial sfântul lăcaș i-a avut ca ocrotitori pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a rânduit ca al doilea hram al bisericii să fie închinat Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, ne-a transmis părintele protopop Ionuț Furdean.