Credincioşii ortodocşi români din Siria vor avea, în curând, un preot

Data: 13 Martie 2009

Părintele diacon Gheorghe Costea va fi hirotonit, mâine, 15 martie 2009, pentru cei aproximativ patru mii de români, care locuiesc în Siria. Numirea sa a fost decisă în şedinţa Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc din 4 martie 2009. Diaconul Gheorghe Costea a declarat pentru postul de radio al Patriarhiei Române că va merge pentru prima dată în Siria, cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului. Printre primele lucruri pe care trebuie să le organizeze acolo este găsirea unei biserici, prin binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Ignatie al Antiohiei, unde se va sluji, după cum a rânduit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, la început de două ori pe lună, iar apoi, după ce va fi închegată comunitatea, slujba va fi săvârşită săptămânal, informează BASILICA.