„Credinţa adevărată ne face bineplăcuţi înaintea lui Dumnezeu“
Credincioşii din judeţul Suceava au participat în număr mare vineri, 6 decembrie 2013, la hramul Mănăstirii Probota. Sărbătoare deosebită a fost vineri şi în parohia „Sfântul Nicolae“ din Bacău, unde PS Ioachim Băcăuanul a slujit Sfânta Liturghie.
Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit vineri, 6 decembrie 2013, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Probota din judeţul Suceava. Din soborul de slujitori a făcut parte şi pr. Constantin Patrolea, protopop al Protopopiatului Fălticeni. În predica adresată credincioşilor, IPS Arhiepiscop Pimen a amintit că Sfântul Nicolae, ocrotitorul aşezării monahale de la Probota, a fost un om milostiv şi credincios, ţinând foarte mult la păstrarea dreptei credinţe. „Faptele de milostenie, credinţa lui statornică şi viaţa lui curată l-au făcut cunoscut lumii întregi. Sfântul Nicolae a trăit în vremuri tulburi, când oamenii voiau să înţeleagă doar cu mintea adevărurile de credinţă. Acest ierarh a ştiut să-i înveţe pe credincioşi să apere dreapta credinţă. Unde nu este dreapta credinţă, lipseşte duhul dragostei şi al comuniunii între oameni. Unde este dreaptă credinţă şi se săvârşesc fapte de milostenie, oamenii înţeleg mai bine rostul vieţii pământeşti. Oamenii care au credinţă, săvârşesc tot ceea ce este frumos şi bine. Credinţa adevărată ne face bineplăcuţi înaintea lui Dumnezeu. Credinţa, faptele de milostenie şi bisericile sunt cartea de vizită a poporului nostru“, a explicat Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Liturghie arhierească la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Bacău
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit vineri, 6 decembrie 2013, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Bacău. De dimineaţă, Preasfinţia Sa a fost întâmpinat în faţa lăcaşului de închinăciune de soborul preoţilor şi de sute de credincioşi din tot oraşul. În cadrul slujbei, diaconul Ionuţ Avram a fost hirotonit preot. „De asemenea, tânărul teolog Dumitru Ilisei a fost hirotonit diacon. În cuvântul rostit cu acest prilej, alături de învăţăturile duhovniceşti desprinse din semnificaţia şi importanţa zilei, PS Ioachim Băcăuanul şi-a exprimat bucuria de a fi prezent în mijlocul băcăuanilor la sărbătoarea unuia dintre cele mai frumoase şi reprezentative lacaşuri de cult din Eparhia Romanului şi Bacăului. La rândul său, părintele paroh Constantin Busuioc a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru prezenţa la aceste momente de înălţare duhovnicească şi aleasă sărbătoare. La sfârşitul slujbei, ierarhul a oficiat Parastasul pentru ctitorii Bisericii «Sfântul Nicolae», construită între anii 1848-1850 prin subscripţie publică şi prin stăruinţele căminarului Cristea şi ale protopopului Ioan Enache Petrovici“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.