Credinţa cananeencei, model pentru toţi credincioşii
În duminica a XVII-a după Rusalii, a cananeencei, credincioşii au primit cuvinte de îmbărbătare de la ierarhii ardeleni care au arătat că prin virtuţi precum iubirea şi credinţa ne apropiem de darul mântuirii. De asemenea, credincioşii au avut momente de bucurie prin diferitele slujbe arhiereşti la care au participat.
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit Paraclisul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Şura Mare II, Protopopiatul Sibiu, după care a oficiat Sfânta Liturghie şi slujba punerii de temelie pentru biserica mare a parohiei. Credincioşii din localitatea învecinată cu Sibiul au participat în număr mare la evenimente, alături de autorităţile locale şi de primarul Nicolae Avram, autorităţi care şi-au adus contribuţia la construirea paraclisului şi care vor sprijini lucrările de zidire a noii biserici din comună. În soborul slujitor s-au aflat protopopul de Sibiu, pr. Ioan Coşa, preoţii din localitatea sibiană şi alţi slujitori ai sfintelor altare din împrejurimi. În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Florin Ţânţ a fost hirotonit diacon.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu, condus de drd. Adrian Dobreanu.
„Egoismul nu ne lasă să vedem şi împrejur“
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a felicitat pe credincioşi pentru realizările din cea de-a doua parohie a localităţii şi i-a îndemnat să-l sprijine în continuare pe parohul Florin Ioan Datcu, la zidirea bisericii mari.
Apoi, ierarhul a tâlcuit Evanghelia duminicală, a cananeencei. „Mântuitorul, văzând atâta credinţă la această femeie, a spus: «O, femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie cum voieşti». Şi Evanghelistul Matei adaugă: «Şi s-a tămăduit fiica ei din acel moment». Şi noi suntem chemaţi la o mărturisire sinceră şi smerită a credinţei în Fiul lui Dumnezeu, rugându-ne pentru alţii. Există în noi o preocupare pentru noi înşine, benefică până la un anumit nivel. Dar când atenţia se îndreaptă numai spre noi, egoismul nu ne lasă să vedem şi împrejurul nostru. Biserica ne învaţă întotdeauna să ne rugăm pentru bunurile spirituale, veşnice, ne îndeamnă să ne rugăm şi mai ales să ne exprimăm dragostea noastră faţă de semenul nostru“, a spus IPS Laurenţiu.
La final, pr. paroh Datcu a fost hirotesit iconom stavrofor, iar ceilalţi doi preoţi din localitate au fost hirotesiţi iconomi.
Slujiri arhiereşti în Arhiepiscopia Clujului
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială din localitatea clujeană Ghirişul Român. Alături de ierarh, a slujit un sobor de preoţi şi diaconi, între care s-a aflat şi protopopul de Cluj I, Ioan Jeler.
În cuvântul de învăţătură, Părintele Mitropolit le-a explicat credincioşilor pericopa evanghelică din duminica numită şi a cananeencei. „O credinţă puternică ne ajută să trecem peste orice necazuri. Credinţa aceasta este pe de o parte darul lui Dumnezeu, primit prin Sfintele Taine, dar şi rezultatul strădaniilor noastre de a ne apropia de Domnul“, a spus IPS Andrei.
Parohia Ghirişul Român face parte din Protopopiatul Cluj I şi este situată la o distanţă de aproximativ 35 km faţă de municipiul Cluj-Napoca. Comunitatea ortodoxă de aici numără aproximativ 100 de credincioşi, potrivit pr. paroh Beniamin Sărmăşan.
Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Dumitru Izvorâtorul de Mir“ din Cluj-Napoca. În cuvântul de învăţătură, ierarhul le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa conlucrării omului cu harul lui Dumnezeu. „Darurile cele mai mari pe care omul le poate primi de la Dumnezeu sunt iertarea de păcate şi mântuirea. Noi însă nu reuşim să înţelegem că darul lui Dumnezeu se pogoară asupra sufletului care îşi recunoaşte slăbiciunile şi păcatele. Hristos ne cheamă să ne împărtăşim de viaţa cea veşnică, dar noi suntem cei care nu răspundem chemării Mântuitorului şi în felul acesta rămânem departe de bucuria de a fi cu El aici şi în veşnicie“, a spus PS Vasile Someşanul. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Vasile Someşanul a săvârşit o slujbă de Parastas la împlinirea a 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a părintelui Alexandru Gore.
Chiriarhul Oradiei în Parohia „Buna Vestire“ din Nojorid
În mijlocul credincioşilor din Parohia „Buna Vestire“ din Nojorid a fost prezent Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, care a oficiat Sfânta Liturghie în Paraclisul „Buna Vestire“, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei, pr. paroh Horaţiu Hontilă a fost hirotesit iconom. Piatra de temelie pentru noua biserică ce se construieşte în parohie a fost aşezată de PS Sofronie pe 3 noiembrie 2011, iar în 2012 s-a reuşit, prin ajutorul Consiliului Local Nojorid şi al altor binefăcători, turnarea fundaţiei noii biserici, urmând ca în acest an să se ridice zidurile sfântului lăcaş.
În cuvântul de învăţătură, PS Sofronie a subliniat învăţăturile ce se desprind din textul evanghelic, îndemnând cu stăruinţă pe cei prezenţi la a cultiva şi a pune în lucrare cele trei virtuţi creştine fundamentale, credinţa, iubirea şi speranţa.
„Această pericopă evanghelică ne descoperă, prin excelenţă, adevăratele puteri care guvernează lumea. Înaintea lui Dumnezeu nu contează legile strâmbe pe care noi, oamenii, le aşezăm în lume, ci lucrurile esenţiale, care îl pun pe omul căzut în păcat din nou în legătură cu Dumnezeu Care l-a creat, care ţin de refacerea firii omeneşti căzute, prin puterea Celui Care a venit în lume ca să îl scoată pe om din robia păcatului, a bolii, a suferinţei şi a morţii. Acestea sunt credinţa, iubirea şi speranţa, cele trei virtuţi creştine fundamentale sau cardinale, cele trei puteri esenţiale care reprezintă motorul cel duhovnicesc prin care creştinul răzbate în viaţa aceasta“, a spus PS Sofronie.
După săvârşirea Sfintei Liturghii, părintele Horaţiu Hontilă a adresat un cuvânt de mulţumire ierarhului şi oficialităţilor locale, precum şi bunilor credincioşi, pentru care se înalţă noul sfânt lăcaş. (Ştefan Mărculeţ, Andreea Pâgleşan, pr. Silviu Dobai)