Credința puternică în Hristos învinge greutățile vieții

În Duminica a 9-a după Rusalii, în toate bisericile ortodoxe s-a citit pericopa evanghelică de la Matei, capitolul al 14-lea, versetele de la 22 la 34, în care este prezentată umblarea pe mare a Mântuitorului Iisus Hristos, precum și potolirea furtunii care îi învăluise pe ucenici. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală în care a subliniat faptul că încercările vieții pot fi învinse prin credință puternică.
Întâistătătorul Bisericii noastre a precizat că Evanghelia din Duminica a 9-a după Rusalii conține o mulțime de învățături duhovnicești, folositoare mântuirii noastre și înțelegerii tainei Sfintei Biserici în care este prezent Hristos și pe care El o conduce. „Evanghelia ne arată că, după ce în mod minunat a săturat mai multe mii de oameni cu cinci pâini și doi pești, Hris­tos-Domnul Se retrage în munte, în singurătate, ca să Se roage. De ce Se roagă El după săvâr­șirea minunii? Ca să ne învețe să mulțumim lui Dumnezeu pentru orice realizare sau izbândă din viața noastră. De ce Se roagă în singurătate? Pentru a nu fi lăudat de mulțimile pe care le-a săturat prin înmulțirea pâinilor și a peștilor, dar și pentru a Se concentra deplin în rugăciune către Dumnezeu-Tatăl. Când Se roagă în singurătate Tatălui din ceruri, inima Sa se umple de harul iubirii milostive a Tatălui ceresc, pe care o împărtășește apoi oamenilor. Prin aceasta învățăm că după un mare succes, după o mare realizare, nu trebuie să căutăm laudă sau aprecieri de la oameni, ci, în liniște, în adâncul inimii noastre și în detașarea care vine de la oameni, să dăm slavă lui Dumnezeu pentru ajutorul primit de la El și să-I cerem ca harul Lui să umple sufletul nostru pentru a nu merge cu suflet gol printre oameni”, a subliniat Preafericirea Sa. 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai explicat de ce Hristos-Domnul i-a silit pe ucenici (adică i-a îndemnat stăruitor) să traverseze marea. „Pentru că În­vățătorul duhovnicesc al ucenicilor Săi voia să îi învețe pe aceș­tia să se lupte și singuri, nu doar să primească totul de-a gata, fără nici o luptă. El voia să-i învețe pe ucenici să treacă prin încercări, prin ispite, prin situații potrivnice, pentru ca ei să înțeleagă mai bine cât de mare este binecuvântarea ajutorului dumnezeiesc în viața lor (...) Totuși, fiind desăvârșit cunoscător al firii omenești, Domnul Iisus Hristos cunoaște care este măsura încercării, până când ucenicii pot fi lăsați singuri și când trebuie El să vină spre ei, pentru a-i ajuta. Această venire a lui Iisus către ucenici la straja a patra din noapte, când întunericul nopții urma să fie biruit de lumina soarelui, arată că El a ales momentul respectiv ca având valoare de simbol al luptei duhovnicești. De ce Iisus venea spre ucenici umblând pe mare ca pe uscat? Ca să le arată că El stăpânește peste ape, ca și peste uscat, deoarece El a făcut cerul și pământul, marea și uscatul”, a spus Preafericirea Sa.
În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat faptul că cererea Sfântului Petru, de a umbla pe mare spre Iisus, este izvorâtă din recunoștință față de El și din dorința întâmpinării Lui. „Dacă ar fi avut doar prudență, nu și credință, Sfântul Petru nu ar fi coborât din corabie, pe apă, în mijlocul furtunii, și nici Domnul Iisus nu i-ar fi spus: «Vino»!, ci: «Stai în corabie, că o să vin Eu la voi»! Cât timp Sfântul Petru privea numai spre Iisus, el umbla pe apă ca și Iisus. Când acesta a privit spre vânt și s-a temut, atunci a început să se îndoiască în sinea lui și să se scufunde în apă (...). Sfântul Petru a început să se scufunde în apă numai când a slăbit credința sa ca legătură directă cu Iisus, ca relație spirituală de comuniune cu Persoana Sa divină, superioară lumii sau stihiilor cosmice create de Dumnezeu”, a precizat Părintele Patriarh.

Corabia aflată pe marea învolburată este simbolul Bisericii prezente în lume

Preafericitul Părinte Patri­arh Daniel a mai subliniat că Evanghelia Duminicii a 9-a după Rusalii privește nu numai pe Sfântul Petru și pe ceilalți ucenici din corabia aflată în primejdie de scufundare, ci „profetic ea privește Biserica întreagă și pe fiecare creștin în parte. Înțe­leasă în mod simbolic, corabia reprezintă Biserica încercată de valurile sau furtunile istoriei, de persecuții, de erezii, de forțe întunecate potrivnice ei. Vântul, care este potrivnic corabiei, reprezintă vremurile sau situațiile în care Biserica întâlnește ostilitate și respingere în lucrarea ei misionară, de a trece pe oameni de la viața pământească efemeră la viața cerească eternă. Corabia înseamnă Biserica aflată într-o lume învolburată de păcate și patimi egoiste, individuale sau colective”, a explicat Preafericirea Sa.