„Credință și artă pentru toți” la poalele Munților Semenic
26 de copii cu vârste între 8 și 13 ani participă timp de 6 zile, în perioada 12-17 iulie 2021, la cea de-a 13-a ediție a Taberei de creație „Credință și artă pentru toți”, organizată în stațiunea Crivaia de la poalele Munților Semenic de către Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului.
Copiii participanți provin din patru orașe ale județului Caraş-Severin: Reșița, Caransebeș, Anina și Moldova Nouă și iau parte pentru prima dată la o tabără de creație în cadrul căreia deprind tainele pictării icoanelor pe lemn, sub îndrumarea Georgianei Ciucur, consilier de dezvoltare personală și coordonator al atelierelor artistice de la Centrul de tineret Moniom. „La atelierul de iconografie, în acest an am decis să reprezentăm chipurile a două categorii de sfinți: Sfinții Ioan Casian, Dionisie Exigul și Ioan Iacob Hozevitul - proclamați de către Patriarhia Română ca sfinți ocrotitori ai românilor din diasporă - și, pe de altă parte, să facem cunoscute copiilor participanți chipuri de sfinți mucenici și mucenițe. Din rândul sfinților mucenici, am ales să reprezentăm figuri de sfinți români, precum: Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, Sfântul Ioan Valahul, Sfântul Sava de la Buzău sau Sfânta Muceniță Filofteia. În cadrul atelierului, copiii stabilesc o relație personală cu sfântul al cărui chip îl pictează și au posibilitatea să cunoască mai multe lucruri despre viața și minunile sfântului respectiv”, a precizat Georgiana Ciucur, coordonatoarea taberei de creație.
Pe lângă atelierul de iconografie, copiii participă la un program de activități duhovnicești specifice vârstei, precum și la numeroase jocuri, concursuri, drumeții și seri tematice - activități specifice vacanței de vară. „Încercăm să îmbinăm într-un mod cât mai plăcut nevoile de relaxare, socializare și joacă ale copiilor cu dorința de a-i îndruma pe calea descoperirii credinței și a Cuvântului lui Dumnezeu, de aceea abordarea noastră catehetică este una nonformală, prin joc, prin povești și povestiri duhovnicești, prin dialog deschis și sincer, menit să clădească o relație de încredere și prietenie. Ei descoperă în acest fel o altă latură a Bisericii noastre, una mai accesibilă, mai pe înțelesul lor, în care iubirea, credința, bunătatea sau curajul sunt virtuți aflate la îndemâna lor, ușor de deprins și de însușit”, a subliniat părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului, prezent și el în tabără pentru câteva zile.
Activitățile socio-educative sunt desfășurate de o echipă de 12 voluntari de la ATOR Banatul de Munte, elevi și studenți cu experiență în lucrul cu copiii, o parte dintre ei participând în anii trecuți la primele ediții ale acestei tabere de creație.
Tabăra de la cabana „Claris” din Crivaia, desfășurată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, se va încheia sâmbătă, 17 iulie, cu vernisarea și sfințirea icoanelor realizate de către copiii participanți.