„Credință și literatură exprimată prin pictură”, concurs-expoziție la Mizil

Un articol de: Arhid. Alexandru Briciu - 27 Aprilie 2018

A 6-a ediție a proiectului educațional „Credință și literatură exprimată prin pictură” s-a încheiat miercuri, 25 aprilie, cu expoziția finală organizată în sala de festivități a Liceului Tehnologic „Tase Dumitrescu” din Mizil. Au fost expuse 380 de lucrări realizate de tineri din 17 județe, cu tematică literară și religioasă, pe sticlă, lemn, hârtie, pânză și colaje. 90 de elevi au fost premiați în urma deliberărilor unui juriu de specialitate. Cei prezenți au participat la un atelier de lucru al elevilor câștigători și la diverse momente artistice. „Am venit cu mare bucurie pentru a transmite un mesaj de binecuvântare, de părintească purtare de grijă și felicitare din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru copiii și profesorii implicați în proiectul educațional «Cre­dință și literatură exprimată prin pictură». Prin aceste proiecte, tinerii învață ce înseamnă solidaritatea, comuniunea, spiritul de jertfă, pentru că trebuie să sacrifici ceva din timpul tău, din energia ta, din ce ai tu mai bun și mai frumos, din talanții pe care Dumnezeu i-a pus în tine pentru a desăvârși o operă, o lucrare de creație. Au fost realizate expoziții cu lucrările copiilor și au fost evaluate acele exprimări literare care au materializat gândurile lor prin care dovedim faptul că religia este o disciplină de studiu interconectată cu celelalte materii din planul de învățământ, cu limba și literatura română, cu artele vizuale și se pot crea astfel de proiecte interdisciplinare, cu o participare largă. Deja proiectul a ajuns la nivel național și s-a bucurat de o receptivitate deosebită în rândul cadrelor didactice și elevilor din întreaga țară”, a declarat pentru TRINITAS TV pr. conf. dr. David Pestroiu, consilier eparhial la Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Proiectul educațional este cuprins în programul „Bucuria credinței” al Arhiepiscopiei Bucureștilor, iar faza finală a ediției din acest an s-a bucurat de sprijinul Protoieriei Mizil și al parohiilor din zonă.