Credință și lumină transmise prin graiul, portul și cântul bănățean

Un articol de: Arhid. Pavel Canea,   Darius Herea - 10 Mai 2022

În cadrul Zilelor Credinței și Culturii organizate de Episcopia Caransebeșului cu prilejul hramului Catedralei Episcopale s-a desfășurat și cea de-a 12-a ediție a Festivalului de poezie în grai bănățean, intitulat „Credință și Lumină”. Evenimentul a avut loc joi, 5 mai, și a debutat cu secțiunea științifică desfășurată în sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Episcopiei Caranse­beșului, care a inclus comunicări științifice ale cercetătorilor etnografi. La această secțiune membrii Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean au recitat poezii dialectale și poezii religioase.

În continuare, manifestarea culturală a cuprins secțiunea artistică, desfășurată în curtea Reședinței Episcopale, în cadrul căreia copii și tineri iubitori ai graiului și portului bănățean au interpretat poezii dialectale, iar tinerii muzicieni din cadrul Ansamblului „Timișul” din Timișoara, dirijat de Nicolae Baniciu, au bucurat auditoriul cu un recital de muzică populară bănățeană.

„Am primit mai multă credință și mai multă lumină ascultându-i cu luare aminte pe copiii și tinerii noștri. Credem că prin acest festival îi încurajăm pe tineri să ducă mai departe tradițiile frumoase, portul, graiul și aceste creații populare, poezia și cântul dialectal bănățean. Le mulțumim tuturor copiilor și tinerilor, care în această după-amiază ne-au încântat, atât prin rostirea poeziilor în grai bănățean, cât și prin cântecele populare interpretate cu multă dragoste, dar și cu multă pricepere. De asemenea, le mulțumim preoților și profesorilor coordonatori, care i-au pregătit pe cei peste 100 de copii să interpreteze în grai bănățean, ducând astfel mai departe toate tradițiile pe care le-am moștenit de la moșii și strămoșii noștri”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.

Toți participanții au fost răsplătiți cu daruri din partea Episcopiei Caransebeșului. Evenimentul a fost organizat de Episcopia Caranse­beșului, în colaborare cu Secretariatul de Stat pentru Culte, Asociația Scriitorilor în Grai Bănățean, Ansamblul „Timișul” din Timișoara și Casa de Cultură „George Suru” din Ca­ransebeș și a fost transmis live pe pagina de Facebook a eparhiei.