Credința unui țăran

Ce important este să respecți conștiința celorlalți! Regelui darea și viața trebuie să-i fie date. Însă crezul unui om este un patrimoniu al sufletului, iar sufletul este doar al lui Dumnezeu, spunea un scriitor spaniol.

Adevărata valoare a unui neam se măsoară prin felul în care ştie să trăiască demn credința sa. Fiecare popor poate aduna averi şi comori de tot felul. Dar valorează ele ceva? Orice armă poate fi distrusă, orice armată înfrântă. Chiar şi aurul rugineşte, şi orice lucru e supus stricăciunii. Clădirile se năruie, dinastiile se sting, statele se prăbuşesc, gloria trece în uitare, comorile se cheltuiesc aiurea, culturile se nasc şi pier. Peste ruinele unor oraşe şi ţări ce au minunat lumea, vitele pasc iarbă într-o pace de început de lume. Ori se ridică alte oraşe şi ţări, tinere, obraznice şi - din pricina inconştienţei vârstei - sigure de puterea lor. Dar şi ele se sting, după ce le trece vremea, în decadență şi uitare. O singură comoară este veşnică, și aceea este sufletul nostru.
În timpul uniației, când transilvănenii români ortodocși erau siliți să-și părăsească credința, înaintea comisiei imperiale de la Viena a fost adus un țăran român din Ardeal care a fost chestionat astfel: „De ce nu vrei să te supui împărătesei Austro-Ungariei şi să devii greco-catolic, lăsând Ortodoxia?”

„Cojocul acesta de pe mine acum e al meu. Dacă mi-l cere împărăteasa, i-l dau, n-am ce face. Cu mâinile şi cu picioarele acestea şi cu tot trupul meu am lucrat zi şi noapte ca să plătesc dările. Dacă le vrea, ale ei sunt. Dar am numai un suflet, pe care îl păstrez pentru Dumnezeu din ceruri, şi nici o putere omenească nu-l va putea îndoi”.