Credite pentru fermieri
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverinţe pentru beneficiarii măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenuri agricole - Campania 2015, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente.
Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus cererea unică de plată pentru anul 2015 şi a solicitat sprijin pentru măsurile de dezvoltare rurală. De asemenea, prin adeverinţă se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafaţa determinată pentru plată pentru măsurile de dezvoltare rurală, faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată pentru schema de plată unică pe suprafaţă şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Valoarea creditului va fi în cuantum de până la 80% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei eliberate de APIA. Fermierii care au accesat credite în baza adeverinţelor emise de APIA pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2015 vor putea accesa împrumuturi pentru dezvoltare rurală de la aceeaşi bancă de la care au obţinut creditul anterior. Fondul de Garantare a Creditului Rural şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor.