Cresc nemulţumirile în educaţie

Data: 27 Feb 2026

Decizia Guvernului de a micşora sporul de doctorat a amplificat nemulţumirile din învăţământul preuniversitar şi universitar. De această dată, federaţiile sindicale solicită preşedintelui Nicuşor Dan să își folosească rolul constituțional de mediator „pentru a opri declinul din educaţie”, un domeniu care ar trebui să se afle „în centrul priorităților naționale”.

Membrii celor trei federaţii sindicale din învăţământ (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”) au organizat, în 25 februarie, o nouă acţiune de protest, de această dată în faţa Palatului Cotroceni. Profesorii din preuniversitar, universitar, precum şi studenţii sunt nemulțumiți de „măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate în învăţământ, care influenţează salarizarea, condiţiile de muncă, statutul şi demnitatea profesiei didactice”. 

Sindicaliştii, care susţin că reprezintă vocea a peste 300.000 de angajați din domeniu, au transmis o scrisoare oficială președintelui României, Nicușor Dan, prin intermediul căreia îi solicită să „intervină ferm” pentru a opri declinul din educaţie. Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că „aşteaptă de peste patru luni” o întrevedere cu şeful statului „pentru a analiza efectele Legii 141/2025 asupra sistemului de învățământ” şi „îi amintesc domnului președinte că viitorul școlii românești nu se negociază prin ignoranță. Legea trebuie să servească profesorii și elevii, nu să îi blocheze!” 

Principalele revendicări adresate coaliției de guvernare sunt „abrogarea măsurilor anti-educație din Legea nr. 141/2025, care prevăd creșterea numărului de elevi la clasă, majorarea normei didactice și diminuarea tarifului la plata cu ora, creșterea imediată a bugetului pentru educație și pentru cercetare, recunoașterea im­por­tanței cadrelor didactice printr-o poziționare corec­tă și echitabilă în proiectul noii legi a salarizării, deblocarea urgentă a angajărilor pentru a permite integrarea tinerilor perfor­manți în universități și cercetare şi restabilirea integrală a burselor pentru studenți”.

De asemenea, sindicatele solicită menținerea indemnizației pentru titlul științific de doctor „măcar la valoarea din anul 2025”. Guvernul a anunţat deja înjumătăţirea indemnizaţiei pentru titlul de doctor, care ar urma să fie de aproximativ 290 de lei net pe lună. Profesorii susţin că decizia nu ar fi decât o măsură mascată de noi tăieri bugetare în acest domeniu. 

„Schimbarea autentică nu se construiește pe austeritate, ci pe alocări bugetare adecvate. Fără salarii mai bune, fără resurse și fără respect pentru profesori și cercetători, România nu are o șansă reală de dezvoltare”, au transmis sindicaliştii, care ameninţă, din nou, cu greva generală şi cu boicotarea examenelor naţionale.

Rezultatele preliminare ale referendumului privind greva generală vor fi centralizate săptămâna viitoare, însă liderii de sindicat au afirmat că această formă extremă de protest este tot mai aproape de a se înfăptui cu toate riscurile. (O.N.)