Cresc preţurile la vinurile autohtone
Preţul vinului românesc s-ar putea majora cu până la 10%, în 2009, din cauza deprecierii leului, în condiţiile în care majoritatea produse de ambalare şi etichetare sunt aduse din import, a declarat directorul general al PNVV, Ovidiu Gheorghe. Acesta a menţionat că preţurile nu se vor majora până la sărbătorile de Paşti. De asemenea, potrivit directorului general al Cramelor Recaş Group, Rareş Marinescu, preţurile vinului, în contextul economic actual, ar putea creşte cu aproximativ 10 procente şi datorită influenţei aprecierii monedei europene în consumurile energetice şi continuării creşterii nivelului de salarizare al forţei de muncă. Şi producătorul de vin Murfatlar anunţă că are pregătite modificări de preţ pentru 2009, acestea fiind bazate „exclusiv pe decizii strategice şi previziuni asupra cererii“.