Cresc ratele în euro
Analiştii estimează că dobânda-cheie la euro va urca la 2% spre sfârşitul anului, ceea ce ar putea antrena creşterea indicelui Euribor peste pragul de 2,25% pe an.
În această lună, majoritatea băncilor operează recalcularea periodică a dobânzilor la creditele cu costul legat de indicatorul Euribor, care s-a dublat în ultimul an. Nivelul Euribor la trei luni (indicatorul de care sunt legate dobânzile la majoritatea creditelor în euro acordate de băncile locale) a crescut cu 0,3 puncte procentuale din luna martie până în prezent, la 1,43% pe an, ajungând, astfel, să fie dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În aceste condiţii, rata la un credit ipotecar de 50 mii de euro, acordat pe 25 ani, la o dobândă efectivă de 8,5% pe an, va creşte la sfârşitul lunii cu 10 euro (aproximativ 40 de lei), până la 390 de euro. Mai mult, analiştii estimează că dobânda-cheie la euro va urca la 2% spre sfârşitul anului, ceea ce ar putea antrena creşterea indicelui Euribor peste pragul de 2,25% pe an. Un nivel al Euribor de 2,25% pe an în decembrie ar însemna încă 30 de euro în plus la rata lunară. Dobânzile la creditele în lei continuă să scadă Ratele dobânzii practicate de instituţiile de credit din România au continuat să scadă în luna aprilie pentru creditele şi depozitele în monedă naţională şi au avut o tendinţă uşor crescătoare pentru produsele acordate de bănci în euro, reiese din datele publicate miercuri de BNR. Dobânzile la creditele noi în lei acordate populaţiei pentru consum s-au redus, în aprilie, în medie cu aproape 1,5 puncte procentuale faţă de luna anterioară, înregistrând, astfel, cea mai mare variaţie din ultimul an. Dobânda anuală efectivă medie pentru aceste împrumuturi a fost de 15,59% la finele lunii aprilie, faţă de 17,04% în luna precedentă. Pe partea de valută, tendinţa generală a dobânzilor la creditele noi a fost în uşoară creştere, de la 5,68% la 5,81% pe an, însă au existat şi cazuri în care unele bănci au redus costurile pentru anumite produse.