Cresc tarifele pentru expertizele medico-legale
Tarifele pentru efectuarea expertizelor, constatărilor şi a altor lucrări medico-legale vor fi actualizate, prevede un proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică. Potrivit notei de fundamentare a proiectului, actualizarea tarifelor prestaţiilor medico-legale este necesară din următoarele motive: perioada relativ îndelungată parcursă de la stabilirea cuantumului tarifelor, procentul de inflaţie de 44% în perioada 2006-2018, armonizarea cu prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aflată în vigoare începând cu 20 mai 2014, şi ale Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, aflată în vigoare începând cu 1 februarie 2010, mai ales în ceea ce priveşte reformularea denumirilor unor prestaţii, introducerea unor prestaţii noi şi eliminarea unor prestaţii `depăşite” din punct de vedere ştiinţific sau prevăzute în alte reglementări legale. Anexa proiectului prevede, spre exemplu, că tariful de examinare a persoanelor şi constatare a leziunilor traumatice va creşte de la 38 de lei la 55 lei, tariful pentru examinarea persoanelor pentru constatarea infirmităţii sau incapacităţii de muncă determinate de afecţiuni patologice de la 50 de lei la 72, examinarea persoanelor pentru evaluarea capacităţii de conducere auto de la 63 la 91 de lei, autopsia medico-legală de la 302 la 435 lei, compararea profilelor ADN în identificare, tarif pentru fiecare profil analizat, va creşte de la 670 la 965 lei.