Creştere a cheltuielilor cu ajutoarele sociale în UE

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 31 Iulie 2025

Statele membre ale Uniunii Europene au cheltuit, în 2022, în medie, 830 de euro/cap de locuitor pentru prestaţii familiale (alocaţii şi ajutoare sociale), cu 46,7% mai mult faţă de 2012 (566 euro). La acest indicator, Bulgaria, Grecia, Cipru şi România sunt pe ultimele locuri, potrivit datelor Eurostat. Ţările membre UE cu cele mai mari prestaţii familiale pe cap de locuitor în 2022 au fost: Luxemburg (3.789 euro), Danemarca (1.878 euro) şi Germania (1.616 euro), iar la polul opus s-au situat Bulgaria (211 euro/locuitor), Grecia (264 de euro), Cipru (277 euro) şi România (284,31 euro).

La nivelul UE, prestaţiile familiale au reprezentat 8,6% din totalul cheltuielilor de protecţie socială în 2022, o creştere de 0,6 puncte procentuale faţă de 2012. Cele mai mari ponderi ale prestaţiilor familiale în totalul cheltuielilor de protecţie socială s-au înregistrat în Polonia (15,6%), Luxemburg (14,8%), Estonia (12,4%) şi România (puţin sub 12%), iar cele mai scăzute în Cipru (4,6%), Ţările de Jos (4,7%) şi Portugalia (5,3%). Prestaţiile familiale sunt ajutoare financiare acordate familiilor, în principal pentru sprijinirea naşterii, educaţiei şi întreţinerii copiilor.