Creștere a plăților online 

Data: 30 Aprilie 2020

Cea mai mare migrare din off-line către online este la plata taxelor în această perioadă, iar numărul persoanelor care plătesc în numerar s-a redus la jumătate, arată un sondaj realizat de o companie de profil. Astfel, dacă anterior pandemiei, mai mult de jumătate dintre respondenţi îşi plăteau taxele off-line, la ghișeu (55%), proporţia a scăzut la numai 28% în prezent. 
În ceea ce privește tranzacțiile, `ponderea celor care au declarat că fac frecvent plăţi «cash» s-a redus de la 45%, înainte de pandemie, la 21%, în prezent“, precizează autorii sondajului.

(Cristina Zamfirescu)