Creștere economică de 3,7% în 2017

Un articol de: Oana Nistor - 12 Ianuarie 2017

Economia României va crește cu 3,7% în 2017, cu 3,4% în 2018 și cu 3,2% în 2019, estimează Banca Mondială în raportul privind Perspectivele Economiei Globale, preluat de Agerpres. Pentru 2016, instituția financiară internațională are o prognoză de creștere economică în România de 4,7%, creștere cu 0,7 puncte procentuale față de estimarea din iunie anul trecut. În schimb, estimările pentru anii viitori au rămas neschimbate. Banca Mondială remarcă faptul că avansul economic semnificativ din 2016 a fost susținut de măsura prociclică de reducere a TVA, însă creșterea economică se va stabiliza în 2017.