Creştere importantă a schimburilor comerciale cu R. Moldova

Data: 14 Iulie 2011

Volumul schimburilor comerciale dintre România şi Republica Moldova a totalizat 347 milioane de dolari în primele cinci luni ale anului curent, în creştere cu aproximativ 60% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului precedent, informează Biroul naţional de statistică al Republicii Moldova. România este al doilea partener comercial al Republicii Moldova, după Rusia (aproximativ 550 milioane de dolari), fiind urmată de Ucraina şi Italia.