Creşterea salariului minim a dus la dispariţia unor locuri de muncă
Creşterea salariului minim care a avut loc în România a fost una agresivă şi are deja ca efect scăderea locurilor de muncă în anumite industrii, crede secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România. „Ceea ce îngrijorează mediul de afaceri şi ar trebui să îngrijoreze pe toată lumea este că industria are doi ani consecutivi, 2018 şi 2019, în care şi-a redus ponderea în PIB“, a subliniat acesta.
La o dezbatere privind calitatea şi precaritatea locurilor de muncă din România, reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) s-au arătat îngrijoraţi de calitatea muncii pe care o vor putea presta absolvenţii de liceu, în contextul în care, în fiecare an, jumătate dintre aceştia nu iau examenul de bacalaureat.
„E clar că inteligenţa artificială şi provocările aduse de inteligenţa artificială vor schimba radical piaţa muncii în perioada următoare. (...) Când ai an de an 50% absolvenţi de liceu fără bacalaureat şi fără nici o altă competenţă, atunci punem întrebarea: ce fel de locuri de muncă şi care e calitatea muncii pe care aceşti tineri o vor putea presta?“, a declarat secretarul general al AOAR, Cristian Pârvan, în cadrul dezbaterii.
Pe de altă parte, reprezentantul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România a atras atenţia asupra legăturii dintre calitatea locurilor de muncă şi reducerea gradului de sărăcie.
„Dacă ai locuri de muncă de calitate înseamnă că valoarea adăugată a muncii respective contribuie mai mult la creşterea produsului intern brut şi a resurselor bugetare. Un exemplu: creşterea formidabilă a locurilor de muncă de calitate, respectiv competenţă, în Ungaria, care înregistrează pe această bază exporturi de peste 100 de miliarde de euro şi are excedent comercial. (...) Ce fel de locuri de muncă asigurăm în România? Mă refer la faptul că locurile de muncă, pentru a reduce şi gradul de sărăcie, trebuie să fie locuri de muncă de cât mai înaltă calificare“, a adăugat Pârvan.
Acesta a caracterizat creşterea salariului minim care a avut loc în România drept una agresivă, care a dus la scăderea locurilor de muncă în anumite industrii.
„S-a mărit salariul minim şi nimeni n-a putut contesta, nici patronatele nu s-au opus creşterii salariului minim. Creşterea agresivă a salariului minim deja începe să se arate: azi era o informaţie, o ultimă informaţie cum că numărul de locuri de muncă din industria pielăriei s-a redus cu 50% în doi ani. Per ansamblu, ceea ce îngrijorează mediul de afaceri şi ar trebui să îngrijoreze pe toată lumea este că industria, cu care noi ne-am fălit ani de zile, de la 26% a ajuns la 23% şi are doi ani consecutivi, 2018 şi 2019, în care industria şi-a redus ponderea în PIB“, a menţionat reprezentantul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România.