Creştini şi păstori pentru Biserica de mâine
La începutul lunii februarie au avut loc la Roma lucrările celei de a XIII-a întâlniri internaţionale "Creştini şi păstori pentru Biserica de mâine" organizată de Comunitatea SantâEgidio din Roma. Au participat ierarhi din Bisericile Romano şi Greco Catolică, Ortodoxă, Luterană, Anglicană.
† Visarion, Episcopul Tulcii În acest an, tema întâlnirii a fost "Profeţia dragostei dar al lui Dumnezeu către lume" şi la ea au participat peste 100 de episcopi catolici - prieteni ai Comunităţii SantâEgidio din Europa, Asia, America şi Africa. Au participat, de asemenea, ca invitaţi şi episcopi ortodocşi, luterani şi anglicani. Reprezentând Biserica Ortodoxă Română, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, am participat alături de Preasfinţitul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Biserica Ortodoxă din Albania a fost prezentă prin Înalt Preasfinţitul Ioan Pelluci, Mitropolit de Korcea, şi Patriarhia Alexandriei prin IPS Grigorios, Mitropolit de Camerun. Din partea Bisericii Greco-Catolice din România a fost prezent Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj. Lucrările au debutat miercuri, 2 februarie, în ziua praznicului Întâmpinării Domnului - sărbătoare comună Bisericilor Creştine - prin celebrarea unei Liturghii în rit catolic în Biserica "Sfânta Monica" din apropierea Vaticanului, urmată de o procesiune a lumânărilor specifică acestei sărbători în tradiţia apuseană. După Liturghie, participanţii au făcut o vizită-pelerinaj la mormântul papei Ioan Paul al II-lea din subsolul Bazilicii "Sf. Petru" din Roma, unde s-a făcut o scurtă rugăciune. Iubirea creştină într-o lume a fricii şi a deznădejdii În Sala de conferinţe "Paul al VI-lea" din Vatican a avut loc întâlnirea participanţilor cu Papa Benedict al XVI-lea în cadrul audienţei generale şi în cursul căreia Papa a salutat prezenţa episcopilor, subliniind totodată activitatea deosebită a comunităţii SantâEgidio în slujba oamenilor de pretutindeni. După-amiază, în sala de întruniri a comunităţii a avut loc conferinţa cu tema "Profeţia dragostei" susţinută de prof. Andrea Ricardi şi în care a dezvoltat tema iubirii creştine într-o lume a fricii şi a deznădejdii. Totodată, conferenţiarul a creionat şi un portret defunctului papă Ioan Paul al II-lea, caracterizat ca un om al curajului, al bucuriei, un om al dragostei şi al comuniunii cu ceilalţi, indiferent de religie sau stare socială. A fost rememorat spiritul de la Assisi când, în 1986, reprezentanţi ai tuturor religiilor din lume s-au întâlnit şi s-au rugat pentru pace. Au urmat mai multe intervenţii pe tema prezentată. Luând cuvântul din partea ortodoxă, am prezentat câteva crâmpeie din timpul vizitei din anul 1999 a papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, întâlnirile pe care le-a avut cu patriarhul Teoctist şi cu membrii Sfântului Sinod, ca şi felul în care a fost receptată această vizită în rândurile credincioşilor. Acest dialog se cere continuat şi amplificat în scopul de a oferi lumii secularizate o trainică mărturie creştină din partea Bisericilor noastre. Ziua s-a încheiat cu o rugăciune în Bazilica "Santa Maria" din cartierul Trastevere al Romei. Liturghie solemnă cu prilejul aniversării Comunităţii SantâEgidio A doua zi a întrunirii a debutat cu o intervenţie pe tema "Globalizarea între criza economică şi solidaritate", susţinută de prof. Ettore Gotti Tedeschi, preşedintele Institutului pentru Opere Religioase (IOR) din cadrul Vaticanului. După-amiază, la Casa "San Bernardo" din Roma a avut loc vizionarea unui film intitulat "Spiritul de la Assisi", concentrat pe întâlnirile pentru pace ce au loc sub egida Comunităţii de 25 de ani consecutiv. Seara, în Bazilica "Sf. Pavel" - din afara zidurilor Romei - a avut loc o Liturghie solemnă cu prilejul aniversării Comunităţii SantâEgidio şi care a fost prezidată de Eminenţa Sa Cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului pontifical pentru cultură, care a rostit şi omilia. La slujbă au participat membri şi simpatizanţi ai Comunităţii, autorităţi de stat italiene, reprezentanţi ai altor confesiuni creştine. Au fost de faţă ambasadorul României în Italia, precum şi ambasadorul României la Vatican, dl. Bogdan Tătaru Cazaban. Vineri, 4 februarie a.c., la orele dimineţii, a avut loc intervenţia prof. Riccardo di Segni, şef-rabinul Romei, cu tema "Dialogul între evrei şi creştini", urmată de discuţii din partea auditorului. După-amiază, toţi participanţii pe grupe au vizitat diferite obiective ale Serviciului de asistenţă pentru săraci şi persoane cu dizabilităţi, coordonate de Comunitatea SantâEgidio. În ultima zi a întrunirii a avut loc intervenţia prof. Mohammed Sammak, secretar general al Comitetului naţional de dialog islamo-creştin din Liban, care a prezentat tema "Creştinism şi islam - o întâlnire posibilă", urmată şi ea de discuţii. Ultima intervenţie a fost cea a episcopului Vincenzo Paglia, cu tema "Reflecţii pe marginea exhortaţiei apostolice postsinodale Verbum Domini", urmată de discuţii şi completări, după care tot el a sintetizat concluziile întâlnirii. Rolul Bisericilor în lumea de azi Ca şi concluzii, s-a reiterat faptul că lumea contemporană are nevoie de dragoste ca un dar al lui Dumnezeu pentru a birui frica şi neîncrederea; subliniindu-se rolul major pe care-l au Bisericile în a insufla curaj credincioşilor pentru surmontarea greutăţilor inerente cotidiene, împărtăşirea experienţei pastoral-misionare a episcopilor din diferite regiuni ale lumii, unde creştinii sunt prigoniţi şi ameninţaţi de fanatismul altor religii, ca şi continuarea dialogului intercreştin şi interreligios la nivel local şi central pentru implementarea unui ecumenism practic benefic credincioşilor. Cu prilejul întrunirii, cu binecuvântarea Preasfinţitului Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Italia, am săvârşit sâmbătă dimineaţa o Sfântă Liturghie în Biserica "Sf. Ap. Andrei" din oraşul Ladispoli - Italia, împreună cu pr. Lucian Bârzu, păstorul sufletesc al credincioşilor români din această localitate, bucurându-ne de întâlnirea cu fraţii români aflaţi departe de ţara lor, dar la sânul cald al Bisericii străbune. Pe parcursul celor patru zile de împreună-lucrare şi împreună-comuniune spirituală, episcopii prezenţi au avut posibilitatea de a se cunoaşte mai bine şi de a-şi împărtăşi întreolaltă din experienţa lor pastorală pusă în slujba comunităţii pe care o păstoresc în numele lui Hristos.