„Creştinii din Tur Abdin”, tradusă la Editura Andreiana
La Editura Arhiepiscopiei Sibiului a apărut recent traducerea în limba română a cărţii „Die Christen von Tur Abdin. Hinfürung zur Syrisch-Ortodoxen Kirche”, scrisă de profesorul german Martin Tamcke. Lucrarea apărută în 2009 în limba germană este dedicată locului sfânt pentru creştinii ortodocşi din Siria, precum şi istoriei Bisericii Ortodoxe din această ţară greu încercată de conflictele militare.
Traducerea cărţii profesorului german de la Gőttingen aparţine redactorului Dragoş Boicu de la Editura „Andreiana” şi este apărută sub egida Centrului de Cercetare Teologică al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, având ca referent ştiinţific pe pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna”. Apărută cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, lucrarea „Creştinii din Tur Abdin. O introducere în istoria Bisericii Ortodoxe Siriace” contribuie la o cunoaştere mai bună a trecutului, a personalităţilor şi locurilor sfinte ale creştinătăţii ortodoxe siriace.
Situat în sud-estul Turciei, Tur Abdin sau Muntele Robilor cum s-ar traduce în limba română, este locul cel sfânt al sirienilor ortodocşi, comparat de profesorul Martin Tamcke cu ceea ce reprezintă Muntele Athos pentru greci sau pustia Egiptului pentru copţi. De acest loc, creştinii ortodocşi din Siria sunt foarte legaţi spiritual, chiar dacă majoritatea lor se află acum în exil în ţări europene, în cele două Americi, Australia şi în special în India, la Kerala.
În Prefaţa la ediţia română, profesorul Martin Tamcke îşi mărturiseşte uimirea în faţa schimbărilor radicale produse în Siria de la apariţia ediţiei germane în 2009, care a şi fost vândută foarte repede în Germania interesată de situaţia regiunii de unde provin creştinii sirieni. Situat la graniţa dintre Siria şi Turcia, Tur Abdin şi zonele limitrofe, unde se găsesc oraşe de o importanţă uriaşă în istoria Bisericii Ortodoxe Siriace, precum Urfa (Edessa) şi Nisibe, sunt afectate de conflictele actuale, mai ales că aici au venit numeroşi refugiaţi sirieni.
„Întâlnirile mele cu refugiaţii sirieni în Turcia şi cu refugiaţii sirieni veniţi aici, în Friedland, lângă Gőttingen (Germania), sunt asociate ostenelii mele de a contribui la soluţionările politice şi de a explica în Germania, în faţa unui public interesat, situaţia grea şi existenţa diferitelor grupări din Siria. Sunt bucuros şi recunoscător că reprezentanţi ai tuturor bisericilor din Siria au dat curs invitaţiilor noastre la conferinţe, de la care a trebuit să excludem publicul şi i-am putut aduce la discuţii comune pe creştinii din opoziţie cu creştini care îl susţineau pe Bashar-al Asad. Aceasta reprezintă o contribuţie importantă din partea creştinilor la rezolvarea situaţiei grele din Siria”, spune Martin Tamcke (p. 8).
O prietenie de 30 de ani
Această carte a profesorului Martin Tamcke nu este o simplă lucrare ştiinţifică asupra istoriei şi vieţii Bisericii Ortodoxe din Siria. Aşa cum mărturiseşte în „Cuvânt înainte”, autorul a avut interacţiuni cu această parte a creştinătăţii răsăritene încă din timpul studenţiei, în anii ’70, când a vizitat prima oară mănăstirile din Tur Abdin. O aventuroasă călătorie spre Mănăstirea „Mar Gabriel” din Midyat avea să fie pentru tânărul student german o experienţă unică, prin care avea să se deschidă o frumoasă relaţie de prietenie şi colaborare de peste 30 de ani cu ierarhi şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe din Siria.
„Vecinii noştri ne-au povestit pe terasă despre viaţa lor, despre istoria Bisericii lor, despre credinţa lor. Abia eram în stare să înţeleg corect şi să consemnez tot ce se povestea. Isa Gülten, dascălul bisericesc de renume mondial care rezida în acea mănăstire, ne-a cerut insistent să facem, pe cât posibil, multe înregistrări cu privire la mănăstire şi la viaţa de acolo. Precum în Ierusalim, unde timp de 14 zile l-am vizitat aproape zilnic pe monahul sirian, care m-a determinat să fac această călătorie, a băut ceai cu mine şi m-a luat la celebrarea liturgică, aşa şi aici experienţa liturghiei a devenit pentru mine apogeul şederii. În Ierusalim am participat la sărbătorile de Paşti siro-ortodoxe într-o capelă a Bisericii Sfântului Mormânt, dar în Mar Gabriel utrenia cântată dis-de-dimineaţă în biserica întunecoasă mi-a creat o profundă impresie”, spune profesorul Martin Tamcke (p. 23).
Din acel moment au urmat numeroase vizite în Turcia, Israel, Siria, Liban şi India, activităţi didactice anuale la Mănăstirea „Sfântul Iacob de Sarug” din Warburg, precum şi numeroase alte acţiuni de colaborare cu reprezentanţi ai creştinătăţii siriene. Biserica Ortodoxă Siriacă, explică autorul, se regăseşte doar în câteva regiuni unde există creştini sirieni, deosebiţi de locuitorii Siriei, în majoritatea lor arabi. Creştinii sirieni sunt vorbitori de limbă siriacă, o dezvoltare a limbii aramaice vorbite în jurul Edessei. În Siria, creştinii sirieni trăiau în regiunea Homs, în Alep şi în nord-est, la graniţa cu Turcia. Creştinii sirieni vieţuiesc în Liban, Palestina, Irak şi Turcia, estimările ajungând la 750 de mii, la care se adaugă diaspora unde se regăsesc în jur de un milion.
Istorie şi spiritualitate
În primul capitol al cărţii, Martin Tamcke relatează câteva legături din trecut pe care le-a avut Germania, prin oameni de ştiinţă şi de cultură, cu Tur Abdin. Sunt amintite vizitele şi experienţele geografului Edward Banse în 1913, în cadrul unei expediţii la Tur Abdin, călătoria politicianului Paul Rohrbach la sfârşitul secolului al XIX-lea, cercetările lui Eduard Sachau în zonă, la 1882, precum şi relaţiile misiunilor germane cu această parte a Bisericii Siriene.
Al doilea capitol al cărţii este o succintă prezentare a istoriei Bisericii Ortodoxe Sirene, din secolul al V-lea, în vremea disputelor hristologice şi până la primul război mondial, o istorie plină de evenimente tragice, martirizări, cruciade şi uniaţii.
„Seyfo: anul sabiei (1915)” este al treilea capitol al cărţii, în care ne este relatat momentul trist din istoria acestei Biserici, când au fost nimiciţi între 200 de mii şi 400 de mii de creştini sirieni, un genocid nerecunoscut până astăzi şi socotit de specialişti a fi mai mare decât cel al armenilor, raportat la numărul total al populaţiei.
Cum istoria unei Biserici este nimic fără personalităţile sfinte, Martin Tamcke dedică partea a patra şi partea a cincea a lucrării sale celor doi mari autori de teologie şi creaţie poetică religioasă ai Bisericii Siriene: Filoxen de Mabbug şi Efrem Sirul. Nu sunt uitaţi nici alţi autori mai puţin cunoscuţi ai creştinătăţii siriene şi prezentaţi acum în capitolul şase: Iacob de Sarug, Patriarhul Ioan (Sedra), Gheorghe, episcopul arab, Moise bar Kepha, Mihail Sirul şi Grigorie bar Habraeus.
Ultimele două capitole sunt dedicate monahismului sirian, respectiv vieţii liturgice. Cartea se încheie cu o listă bibliografică, cu o listă a sărbătorilor, şi a patriarhilor sirieni din Antiohia.