Criză de asistenţi sociali

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 17 Aprilie 2018

Deficitul de personal este cea mai gravă problemă a sistemului de asistenţă socială din România, care s-ar putea rezolva în circa 10 ani, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR), Doru Buzducea.

„Dacă printr-un mecanism de ordin legislativ se va rezolva această problemă (blocarea posturilor, n.red.), în termen de 5-10 ani, cu siguranţă că această nevoie de la nivel rural va putea fi acoperită”, a declarat Buzducea, la o conferinţă de specialitate. „Acum, sunt circa 8.000 de asistenţi sociali, iar 75% lucrează în sectorul public, în timp ce ceilalţi sunt în organizaţiile neguvernamentale. (...) Nevoia întreagă estimată de noi ar fi de minimum 25.000 de asistenţi sociali”, a menţionat şi vicepreşedintele colegiului, Cristian Roşu.