Criză de directori de şcoală
Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Ioana Mihaela Neacşu, afirmă că există din ce în ce mai puţini profesori dispuşi să devină directori de şcoli, aceasta fiind „cea mai mare problemă în materie de resursă umană” cu care se confruntă instituţia pe care o conduce. Ea a precizat că ISMB a organizat recent interviuri pentru 70 de funcţii de director, dar s-au înscris doar 31 de persoane. „Cred că este o chestiune care pleacă de la slaba salarizare a directorilor. Există situaţii în care un profesor are salariul mai mare decât directorul, dacă are vechime mai mare sau gradaţie de merit şi directorul nu o are. Timpul de muncă al directorului este nenormat. Perioadele în care îşi poate permite concediu de odihnă sunt mult inferioare acelei cifre de 62 de zile pe care le-ar avea conform legii”, a susţinut inspectorul general.