Criză de sânge la Vaslui
Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui au făcut un apel pentru donarea de sânge şi au anunţat pe pagina de socializare a instituţiei că stocurile de sânge sunt epuizate. Având în vedere că în municipiul Vaslui nu există un centru de transfuzii sanguine, pentru a facilita deplasarea potenţialilor donatori către Centrul de Transfuzii Bârlad, Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui poate pune la dispoziţie un mijloc de transport, în cazul în care sunt cel puţin cinci solicitanţi. Autorităţile judeţene au demarat încă din 2018 procedurile pentru înfiinţarea unui punct de transfuzii la Vaslui, preconizat a se deschide până la sfârșitul anului. La această dată, în judeţ, funcţionează doar centrul de transfuzii sanguine din Bârlad, iar cetăţenii din Vaslui şi din zonele limitrofe trebuie să străbată distanţe foarte mari pentru a dona sânge.