Criza dezvoltă cămătăria pe internet

Data: 25 Martie 2009

Din cauza condiţiilor dure de creditare, tot mai puţini oameni calcă pragurile băncilor. În schimb, site-urile de anunţuri sunt pline cu oferte de împrumuturi pentru care se cer dobânzi mici. Însă, cei care le postează vă cer să le lăsaţi locuinţa sau maşina drept gaj. Oamenii legii va sfătuiesc să vă feriţi de asemenea oferte, dacă nu vreţi să picaţi în plasa cămătarilor. Acord împrumuturi avantajoase cu garanţii imobiliare“. Astfel de anunţuri au împânzit site-urile de publicitate. Se dau aproape orice sume, pe perioade negociabile de timp. Odată cu semnarea contractului de împrumut, persoana se obligă să restituie suma stipulată în contract. Riscurile pe care şi le asumă o persoană este să nu poată achita suma“, a declarat Miruna Popescu, notar public. Dar pentru că altfel nu pot face rost de bani, oamenii sunt tot mai tentaţi de asemenea oferte.