Croaţia a primit tratatul de aderare la UE

Data: 18 Septembrie 2011

Premierul polonez Donald Tusk, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială prin rotaţie a Uniunii Europene, i-a remis, sâmbătă, omoloagei sale croate, Jadranka Kosor, proiectul tratatului de aderare a Croaţiei la blocul comunitar european. "Astăzi, când mulţi oameni politici pun la îndoială viitorul UE, intrarea Croaţiei este o adevărată injecţie de optimism, menită să redea încrederea în acest viitor", a declarat Tusk într-o conferinţă de presă la Zagreb. "Este un moment istoric şi de bucurie", a afirmat la rândul său Jadranka Kosor, subliniind că ţara sa "a făcut sâmbătă un pas uriaş spre UE". "Încheierea negocierilor de aderare demonstrează că s-au făcut reforme şi că ele au dat rezultate. Ne-am îndeplinit obiectivul strategic" - a declarat premierul croat. Croaţia a încheiat, la 30 iunie, negocierile de aderare începute în 2005 şi se prevede să devină membră de la 1 iulie 2013, fiind a doua fostă republică iugoslavă care se integrează în UE, după Slovenia, în 2004.