Crucea Patriarhală pentru consilierul juridic al Arhiepiscopiei Iaşilor
Părintele Constantin Grigore, consilier juridic al Arhiepiscopiei Iaşilor, a primit pe 24 octombrie 2009 din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală - Clasa I. Distincţia a fost oferită părintelui Constantin Grigore cu prilejul manifestărilor dedicate hramului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Prin acordarea acestei distincţii, s-a evidenţiat aportul juridic deosebit la cu recuperarea proprietăţilor şi bunurilor bisericeşti din mai multe eparhii ale Patriarhiei Române. Pr. Constantin Grigore s-a remarcat în activitatea de consilier juridic al Arhiepiscopiei Iaşilor printr-o bogată activitate în acest domeniu, câştigând până în prezent peste 1.000 de dosare în instanţe la Iaşi, Bacău, Vaslui, Neamţ, Suceava, Covasna (Sf. Gheorghe), Tg. Mureş, Cluj, Oradea, Dâmboviţa (Târgovişte), Bucureşti, Buzău, Braşov etc. „Această distincţie mă onorează, fiind o recunoaştere a activităţii mele în domeniul juridic, a efortului pe care l-am depus de-a lungul timpului. Mulţumesc Părintelui Patriarh pentru aprecierea pe care mi-o arată. Primirea acestei distincţii mă onorează şi mă responsabilizează şi mai mult în slujirea Bisericii Ortodoxe Române“, a spus pr. Constantin Grigore. (C.C.)