Crucea Roşie a împlinit 150 de ani de activitate

O sută cincizeci de ani de istorie arată că „CICR/Comitetul Internaţional al Crucii Roşii este mai necesar ca oricând şi trebuie acum să se adapteze noilor tipuri de conflicte şi de grupări armate“, a subliniat preşedintele organizaţiei, elveţianul Peter Maurer, citat de Agerpres. Diplomat de carieră, numit la conducerea CICR în iulie 2012, Peter Maurer a amintit rolul cardinal al organizaţiei în elaborarea dreptului umanitar internaţional şi al cutumelor de război, care au devenit renumitele Convenţii de la Geneva.

 

„În cei 150 de ani care s-au scurs de la fondarea acestei organizaţii internaţionale, CICR nu a încercat numai să protejeze populaţiile, să îngrijească soldaţii în tabere de luptă, dar a avut şi responsabilitatea de a dezvolta dreptul, de a inspira diplomaţiile şi politicile statelor, pentru a ajunge să creeze bazele juridice necesare care respectă un minimum de umanitate în războaie, conflicte armate şi lupte“, a subliniat preşedintele Crucii Roşii.

 

Ideea creării acestei organizaţii a început să se contureze în iunie 1859, când omul de afaceri elveţian Henri Dunant a rămas îngrozit la vederea a mii de soldaţi răniţi care zăceau pe câmpul de luptă de la Solferino, în nordul Italiei. În urma acestei bătălii, soldată cu înfrângerea armatei austriece a lui Franz Joseph I de către armata franceză a lui Napoleon al III-lea şi cea sardă a lui Victor Emmanuel al II-lea, în cadrul mişcării de unificare italiene, circa 40 de mii de soldaţi răniţi au rămas pe câmpul de luptă, iar suferinţele lor l-au determinat pe Dunant să acţioneze.

 

La revenirea sa la Geneva, în 1863, a fondat un comitet internaţional pentru acordarea de îngrijiri răniţilor, devenit mai târziu Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR), iar în 1864, mai multe state au semnat Prima Convenţie de la Geneva, text care stabilea pentru prima dată obligativitatea permiterii evacuării militarilor răniţi.

 

După al Doilea Război Mondial, o conferinţă diplomatică a aprobat cele patru Convenţii de la Geneva din 1949, în care au fost incluse, pentru prima dată, dispoziţii privind protecţia civililor pe timp de război. Inspirându-se din drapelul elveţian, organizaţia a adoptat ca emblemă o cruce roşie pe fond alb, căreia i-a fost adăugată, în 1876, semiluna roşie, pentru ţările de credinţă musulmană. În 2006, a fost adăugat cristalul roşu, în scopul de a fi folosit de ţările care nu recunosc nici crucea roşie, nici semiluna roşie din cauza conotaţiilor religioase, culturale sau politice.

 

Crucea Roşie oferă îngrijiri victimelor conflictelor armate, acordă ajutor în orice fel de catastrofe şi situaţii de urgenţă şi desfăşoară acţiuni în favoarea bunăstării sociale. În ultimele decenii, organizaţia a continuat să se adapteze noilor forme de conflict armat şi diverselor provocări apărute în cursul desfăşurării activităţilor umanitare. Organizaţia a obţinut de trei ori Premiul Nobel pentru Pace (1917, 1944 şi 1963), pe lângă cel primit de fondatorul său, Henri Dunant, în 1901.