„Cu ajutorul Bisericii şi al Maicii Domnului, soţul beţiv se va izbăvi de patimă“

Data: 29 Iulie 2009

Cum trebuie să-şi educe părinţii copiii?

Să le vorbească de mici despre Hristos, să fie modele vii pentru copii, să nu-i smintească prin viaţa lor, să-i ducă regulat la biserică. Apoi, să-i deprindă cu Spovedania, cu smerenia, cu cititul cărţilor sfinte, cu Sf. Împărtăşanie şi cu toată fapta bună, iar la şcoală să-i supravegheze şi să-i crească în permanentă frică de Dumnezeu.

Ce trebuie să facă soţia al cărei bărbat este beţiv?

Să se roage lui Dumnezeu cu toată casa ei, cu zile de post şi căinţă, citind la Psaltire, mai ales noaptea. Apoi, să se spovedească întreaga familie la un duhovnic iscusit şi, cu ajutorul Bisericii şi al Maicii Domnului, soţul beţiv se va izbăvi de patimă.

În ce situaţie femeia creştină, împreună cu copiii, se poate separa de bărbatul beţiv?

Femeia se poate separa de soţul ei beţiv numai dacă acesta este un alcoolic incurabil, dacă este foarte violent şi atentează la viaţa ei şi a copiilor, dacă este desfrânat, dacă huleşte pe Dumnezeu şi cele sfinte. În aceste cazuri, femeia se poate separa, împreună cu copiii, de soţul ei total decăzut moral, pentru a-şi creşte copiii creştineşte şi în văduvie curată. Iar dacă soţul se căieşte, soţia să-l ierte şi să revină în familie. Însă, în toate situaţiile, femeia să urmeze sfatul duhovnicului. (arhim. Ioanichie BĂLAN, Călăuză ortodoxă în familie şi societate)