„Cu bastonul prin Bucureşti...“
Sub titlul "Cu bastonul prin Bucureşti..." se va derula proiectul cultural ce cuprinde un tur-ghidat pietonal nocturn, ce se va desfăşura în fiecare seară pe traseul Hanul lui Manuc - Ateneul Român, în perioada 20-23 septembrie, cu ocazia "Zilelor Bucureştiului". Proiectul este oferit gratuit de voluntarii Asociaţiei Române pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN) şi se desfăşoară sub deviza "Descoperă oraşul pas cu pas!". Evenimentul e prilejuit de aniversarea a 551 de ani de la atestarea documentară a oraşului Bucureşti.
De asemeanea, în seara zilei de 24 septembrie, la Muzeul "George Enescu" din Capitală, ARCEN îi invită pe bucureşteni la evenimentul "Seară de poveşti... despre Bucureşti".